duminică, 16 octombrie 2016

Povestea care a îngrozit Bucureştii-sângerosă afacere Găetean



Des invocata fermecătoare viaţă a anilor’20 din Bucureştiul interbelic îşi are şi poveştile ei întunecate, care au rămas înscrise în arhivele poliţiei la capitolul fapte abominabile sau "crime cu sânge rece". Unul dintre aceste cazuri a fost cel al lui Gheorghe Găetan, un aventurier a cărui faptă, chiar dacă nu s-a concretizat până la urmă într-o crimă, a înspăimântat lumea mondenă şi opinia publică a "Micului Paris".



Datele poveştii au fost, dacă se poate spune aşa, clasice: Găetan era acel tip de bărbat uşuratic, căruia îi plăcea să trăiască pe picior mare bazându-se pe averea altora şi căruia îi plăcea să frecventeze "lumea bună" a Bucureştilor cu aerul degajat al unui gigolo. De altfel aura lui de bărbat bine era verificată, fiind un recunoscut seducător, ajutat fiind şi de un "fizic" pe măsură. În acest fel ajunsese, la aproape 40 de ani, să nu aibă nicio posesiune, traiul lui bazându-se pe câştigarea unor sume nemuncite "pe orice căi şi prin orice mijloace", ocupaţiile situîndu-se în sfera "afacarilor de ocazie, expedientelor, jocurilor de noroc", dar şi prin "specularea anumitelor sensibilităţi" ale unor femei trecute de prima tinereţe care aveau un cont bun în bancă. (apud Adrian Majuru, Diurn şi nocturn, Ed. Curtea veche, Bucureşti, 2009)
Un escroc sentimental însetat de sânge şi bani
Găetan era întreţinut de vreo patru ani de o femeie divorţată (locuia de altfel în casa acesteia din strada Dionisie Lupu), doamna Margareta Pillat, care "îl ajuta cu diferite sume de bani şi îi acorda toată întreţinerea necesară". Sumele pe care aceasta i le dădea era însă insuficiente pentru escapadele lui Găetan, iar în plus de asta "fantele de Bucureşti" îşi dorea foarte mult să înfiinţeze o societate de reprezentanţă pentru automobile Studebaker, însă nu avea de unde face rost de bani, doamna Pillat nefiind dispusă să finanţeze o astfel de afacere. De aici şi până la punerea la punct a unui plan cu ajutorul căruia să facă rost de suma necesară nu a mai fost decât un pas.

gheorghe gaetanGigolo cu gânduri criminale.



Mai întâi a fost nevoie de identificarea unei posibile victime. Găetan, fiind un obişnuit al unor saloane precum "Clubul Regal" sau "Clubul camerei de Comerţ", a reuşit să o cunoască pe doamna Iosefina Leonida, divorţată de "bogatul inginer N. Leonida" şi posesoare a unei însemnate averi. Doamna în cauză fusese una dintre frumuseţile oraşului, însă acum era trecută de prima tinereţe şi îşi pierduse, cu timpul, farmecele de odinioară. Sedusă de mai tânărul ei cuceritor (Găetan avea 37 de ani în 1928) doamna Leonida a căzut cu uşurinţă în plasa gigolo-ului dâmboviţean, a acestui potenţial periculos escroc sentimental.
Briliante pentru amantă

Planul lui Găetan a fost unul foarte simplu: sub pretextul unei tranzacţii cu bijuterii a convins-o pe doamna Leonida să aducă acasă o mare sumă de bani. Găetan se ştia cu fraţii Tănăsescu, mari proprietari de pământuri şi posesori ai unor bijuterii foarte valoroase rămase moştenire de la tatăl lor. Găetan s-a dus la Atanase Tănăsescu, l-a convins că are un cumpărător pentru aceste bijuterii şi a reuşit să ia de la acesta un briliant "pentru a-l duce să-l prezinte doamnei Leonida". Aceasta l-a luat, l-a evaluat la un bijutier, după care a scos din depozitul pe care îl avea la Societatea Leonida 500.000 lei, pentru ca ulterior să împrumute de la Banca Românească încă 300.000 lei, bani pe care i-a dus acasă şi i-a închis în "casa de fier".



"A lovit-o cu muchea ciocanului în frunte"
După ce a înapoiat fraţilor Tănăsescu briliantul "de probă" împrumutat, Găetan s-a dus pe strada Roma nr.8 la locuinţa doamnei Leonida, în seara zilei de 25 februarie 1928, cu gândul de a pune mâna pe bani. Ceea ce ar fi trebuit să fie o întâlnire amoroasă finalizată cu o partidă de sex, s-a transformat într-o dramă. În timp ce se aflau pe canapea, sumar îmbrăcaţi, Găetan "a întins mâna dreaptă de a luat din buzunarul paltonului pe care-l aruncase în dreapta divanului, spre uşă, ciocanul pe care-l adusese cu dânsul şi în clipa următoare a lovit-o cu muchea acestuia în frunte". Ce a urmat ţine de o realitate halucinantă: Găetan a continuat să o lovească fără milă, cu bestialitate, după care a luat banii şi a plecat.
Criminalul se întoarce întotdeauna la locul faptei
Găsită de servitoarea ei, doamna Leonida, încă în viaţă, a fost dusă de urgenţă la Sanatoriul Dr. Antoniu şi salvată. A rămas însă mutilată pe viaţă. Găetan, pentru a-şi crea un alibi, s-a dus la Capşa de unde i-a telefonat doamnei Pillat, căreia i-a spus că este reţinut în oraş. După aceea, pradă unui impuls care ţine de psihologia absconsă a criminalului, s-a întors în strada Dionisie Lupu să vadă ce se întâmplă. Observând automobile şi agenţi la faţa locului şi-a dat seama că este urmărit.
Cronica unei predări anunţate
A urmat apoi un traseu încâlcit pentru a încerca să ascundă banii şi să se salveze. A trecut pe la nişte rude din strada Popa Rusu nr.21, unde a ascuns o parte din bani, apoi s-a întors la Capşa. Printr-un bilet l-a chemat pe amicul său Gogu Izvoranu, împreună cu care s-a dus cu automobilul până în Piaţa Victoriei, după care au luat-o pe jos pe bulevardul Colţei (astăzi Lascăr Catargiu). Găetan i-a mărturisit lui Gogu Izvoranu toată afacerea, iar acesta l-a convins să se predea. A doua zi Găetan s-a predat, ajutat de amicul său, maiorului Bursan.



Sursa : http://www.ziarulring.ro/bucuresti/povestea-care-a-ngrozit-bucuretii-sngeroasa-afacere-getan


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu