Desi nu exista nici o dovada ca a existat, Zaraza continua sa ramana subiectul uneia dintre cele mai cunoscute legende urbane. Povestea, devenita intre timp subiect de film si carte, spune ca frumoasa Zaraza i-ar fi furat inima unuia dintre cei mai cunoscuti cantareti din perioada interbelica, Cristian Vasile.
Despre Zaraza se spune ca ar fi fost o tiganca deosebit de frumoasa, carismatica, la care mai toti bogatii Bucurestiului interbelic visau. In acea perioada a devenit cunoscut si Cristian Vasile, un cantaret cu voce de tenor, indragostit de tango.
Mircea Cartarescu povesteste in cartea sa “De ce iubim femeile” ca tenorul s-ar fi indragostit nebuneste de aceasta, pe care o descrie ca fiind o frumusete dumnezeiasca, cu buze senzuale, par lung, brunet, uns din plin cu ulei de nuci. Ca si Coana Mita, o alta curtezana cunoscuta, obisnuia sa se imbrace cu stil, purtand adesea rochii verzi, accesorii in stil baroc si pantofi decorati cu diferite pietre care ii aduceau atentia dorita.
Se pare ca cei doi s-ar fi intalnit in 1944 in localul “Vulpea rosie”, de pe Lipscani, unde muzicianul era rezident. Mircea Cartarescu povesteste in cartea sa ca Zaraza ar fi ajuns insotita de un barbat bogat, insa nu a putut sa isi ascund lacrimile in momentul in care i-a auzit vocea lui Cristian Vasile. Dupa recital, cantaretul s-a retras la un alt local pentru a lua masa, unde ar fi zarit-o pe Zaraza, care s-ar fi asezat la masa lui. Nimeni nu va putea sti ce au discutat cei doi, dar de atunci Cristian Vasile si frumoasa Zaraza au fost de nedespartit.
Povestea de dragoste a devenit in scurt timp cunoscuta in tot Bucurestiul Interbelic, mai ales ca vestitul cantaret nu pleca nicaieri fara “frumoasa lui nebuna”. 6 luni mai tarziu ar fi aparut si faimosul tangou ce spunea povestea iubitei sale. Melodia a inceput sa se bucure de un succes atat de mare, incat colegii sai de breasla ar fi devenit invidiosi.
Oamenii isi faceau rezervari cu cateva saptamani inainte pentru a putea lua parte la recitalul sustinut de Cristian Vasile. In tot acest timp, rivalul tenorului, Zavaidoc, intra intr-un con de umbra. Cariera sa incepe sa se ruineze si sa nu isi mai poata plati chiria. Spaima il face sa puna la punct un plan diabolic care avea sa ii aduca sfarsitul celei care i-a furat inima pentru totdeauna chipesului tenor.
Legenda spune ca Zavaidoc ar fi omorat-o pe Zaraza cu ajutorul unei bande de interlopi pe malul Dambovitei. Totul s-ar fi intamplat intr-o seara in care Zaraza ar fi iesit singura sa-i cumpere tutun iubitului ei. A doua zi, trupul sau a fost gasit fara suflare, iar vestea ca iubita sa ar fi moarta l-a innebunit pe Cristian Vasile.
Trupul frumoasei Zaraza ar fi fost incinerat si cenusa i-ar fi fost depusa intr-o urna ce avea ca toarte doi ingeri, care ar fi disparut in aceeasi noapte. Cel care ar fi furat-o nu ar fi fost nimeni altul decat iubitul sau indurerat, pe care nebunia l-a impins la un ritual sinistru de a inghiti o lingurita din cenusa dragostei sale in fiecare zi. Cand cenusa s-a terminat, Cristian Vasile ar fi disparut si el.
Cei care nu cred in povestea descrisa de Cartarescu sustin ca adevaratul motiv pentru care Cristian Vasile nu ar mai fi urcat pe scena este aparitia unor noduli la nivelul corzilor vocale.
Cantaretul a murit la Sibiu in 1974, iar verdicitatea povestii sale de dragoste nu a putut fi niciodata probata. Cei care sustin ca povestea dintre Zaraza si Cristian Vasile ar fi pura fantezie cred ca celebra melodie a tenorului ar fi fost inspirata dintr-un tango spaniol compus in 1929 de Benjamin Tagle Lara si interpretat de Ignacio Corsini.
Sursa : http://www.vforvintage.ro/zaraza-femeia-fara-chip-care-a-dat-nastere-celei-mai-cunoscute-povesti-de-dragoste-din-bucurestiul-interbelic/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu