În vremea lui Vodă Mavrogheni o trupă italiană de teatru s-a aventurat pentru prima oară prin îndepărtata Valahie şi în bizarul Bucureşti. Evident că au jucat scenetele într-un teatru improvizat, dar fără autorizaţie căci Mavrogheni nici nu a vrut să audă de aşa născocire. S-a întâmplat în anul 1784.
În acelaşi timp, la nunta unui boier, s-a dansat pentru prima dată menuetul şi cadrilul.
Peste mai mult de 15 ani, în 1797, după vizita primului consul al Franţei republicane la Vodă Hangerli, o trupă de comedieni francezi a obţinut prima autorizaţie de a organiza spectacole la Bucureşti. Tot atunci, uliţa işlicarilor a fost numită "uliţa franţuzească" în onoarea prieteniei cu "noua" Franţă.
În anul anul 1816, domniţa Ralu Caragea, la trei ani după marea ciumă, improvizează la palatul domnesc câteva reprezentaţii teatrale în limba greacă, între care "Orestia", "Daphnis şi Chloe". Actorii erau tinerii greci de la Şcoala de la Schitu Măgureanu. Este anul în care se desfăşoară cel dintîi bal mascat din Bucureşti,amintit în documente. Însă domniţa Ralu nu se opreşte aici şi amenajează o sală de teatru pe Podul Mogoşoaiei. La 8 septembrie 1818 se joacă aici prima reprezentaţie cu piesa "Italiana din Alger" după opera lui Rossini. Teatrul a fost foarte activ între anii 1818 şi 1820. Este distrus de un incendiu în anul 1825. S-a aflat la actuala intersecţie dintre Calea Victoriei şi strada general Berthelot.
În spatele bisericii Sărindar, către strada Brezoianu pe proprietatea familei Slătineanu, s-a aflat la 1812 prima dioramă din Bucureşti. În acest loc, în anul 1828, fostul bucătar italian al domnitorului Grigore Ghica, Ieronimo Momolo, a amenajat o sală de teatru din paiantă căptuşită cu scânduri. Acest teatru a fost numit după anul 1852 "Teatrul Vechi" sau "Teatrul Mic" pentru a-l deosebi de Teatrul Mare.
La "Teatrul Momolo" au jucat foarte multe trupe: Matei Millo la 1850; trupa condusă de Teodor Müller a jucat peste 60 de spectacole, ea având recuzită proprie dar şi orchestră dirijată de Ioan Wachmann. La teatrul Momolo a debutat Constantin Caragiale, primul director al Teatrului Naţional.
Peste puţin timp apare şi sala de bal şi spectacole de teatru "Bossel" la etajul unui vechi han cumpărat la 1839 de sasul F.Bossel. El a deschis la etaj o sală de bal şi pentru reprezentaţii teatrale. Aici a fost premiera piesei "Coana Chiriţa" jucată de trupa lui Matei Millo în anul 1850. Etajul a fost mistuit de flăcări în anul 1863 iar pe locul sălii "Bossel" a fost ridicat în anul 1913 palatul Societăţii "Imobiliara", numit după 1949, "blocul Bijuteria".
În vara anului 1843 Gheorghe Bibescu a aprobat planurile primului teatru modern, proiectat de arhitectul vienezul Heft. Teatrul Mare, devenit "Naţional" după anul 1878, a fost terminat nouă ani mai târziu de la aprobarea planurilor fiind inaugurat de Barbu Ştirbey la 31 decembrie 1852, când s-a jucat piesa "Zoe sau Amor românesc".
Ne mutăm lângă Univeristate. Aici a fost una dintre grădinile de vară cu foarte multe stagiuni teatrale. Pe locul Facultăţii de Litere şi al corpului nou al Universităţii "Ion Mincu" a existat, între 1860 şi 1920, grădina "Raşca", amenajată de cehul Hrtschka. După 1880 aici a orchestrat dirijorul Ludowic Wiest şi a fost premiera piesei "O noapte furtunoasă". Au jucat pe scena grădinii "Raşca", între alţii, Aristizza Romanescu, Nicolae Leonard, Ştefan Iulian şi Grigore Manolescu.
Naşterea cinematografului public s-a petrecut tot pe Calea Victoriei. În piaţa teatrului s-a aflat redacţia ziarului "L’indepéndance Roumaine". Aici a fost amenajat primul cinematograf "Lumiére" organizat de francezul André Forése. S-a întâmplat la 26 mai 1896. La 8 iunie 1897 cinematograful "Lumiére" a oferit publicului prima peliculă de ştiri. În anul 1898, în sala "Teatrului Naţional" a fost difuzat primul film cinematografic. Iar în anul 1908 au fost realizate cu succes primele proiecţii cinematografice în aer liber, pe acoperişul "Casei Török. Au fost scenete simple, comice. Cel dintîi cinematograf în sensul adevărat al cuvântului este amenajat într-un imobil aflat pe blv. I.C.Brătianu colţ cu strada Doameni. Acest prim cinematograf s-a numit "Volta". În anii 1920 şi-a schimbat numele în "13 Septembrie" iar mai târziu în "Doina".
Bulevardul Regina Elizabeta "tăiat" iniţial pâna la Piaţa Kogălniceanu, între anii 1870 şi 1872, a fost pentru început bulevardul dedicat promenadei deoarece deschidea un acces modern către parcul Cişmigiul şi întinsele grădini care-i urmau, Belvedere şi Procopoaiei. Foarte curând, în mai puţin de douăzeci de ani, aici vor fi aduse noi tipuri de distracţii, care vor atrage pe foarte mulţi doritori de senzaţii "tari".
Între timp mulţi investitori s-au orientat către noul bulevard "Regina Elizabeta". În anul 1912 a fost deschis primul cinematograf de aici, şi al doilea din Bucureşti, "Capitol". Palatul Eforiei de vis-a-vis a găzduit multe spectacole de varieteu şi proiecţii cinematografice în sălile sale de la parter. La începutul anilor 1920 sala de cinema şi aceea de teatru a Palatului Cercului Militar erau închiriate de trupe private. În spatele lui, în afara cabaretului "Alhambra" apărut în anul 1915, s-au mai aflat teatrele de variateu "Femina" şi "Maxim" dar si cabaretele "Pigalls" şi "Moulin Rouge".. Pe strada Sărindar(azi Constantin Mille) se afla barul-cafenea "Alhambra". "Această cafenea care nu are nici tradiţie, aşa s'a inaugurat şi aşa continuă să fie: interlopă şi infectă. Aci se adună aşa numiţii artişti şi artiste ale varieteului "Alhambra" spre a se "recrea". Aci se pun la cale contractele de angajament ale artistelor, contracte alcătuite de patron în aşa fel, că artistele sunt şi rămân la discreţia lui"(M.Socianu, Tainele Capitalei, 1919).
Cabaretele "Alhambra", "Moulin Rouge" sau varieteul "Salata", apoi teatrele de vară "Iunion", "Oteteleşanu" sau "Blanduzia" jupânului Stavri, grădinile "Raşca", "Belvedere" sau "Heliade", cinematografele "Select", "Trianon" sau "Lux", multe dintre ele cu săli de biliard şi popice dar mai ales programe de divertisment care animau viaţa nocturnă a orăşenilor de oriunde ar fi fost ei dar care au ales să vină la Bucureşti.
Divertismentul nocturn ca prelungire şi variaţie a diurnului, mai riguros cu moravurile şi mai intolerant cu deviaţiile ludicului, explodat după primul război mondial, chiar din anii foarte tulburi 1917-1919.
Cabaretele deveniseră cuiburi de spionaj internaţional şi mijloc de racolare a fetelor frumoase, care sub masca unui spectacol de varieteu aveau şi alte misiuni de care vechea Românie s-a folosit până dincolo de anii 1940.
Dincolo de acest aspect, divertismentul a însemnat şi cultură veritabilă dacă este să amintim aici compania teatrului "Cărăbuş" înfiinţat de Constantin Tănase tot după marele război.
Bucureştiul de azi a pierdut cultura veritabilă a cabaterului de calitate, a teatrului de varieteu moşit de numeroasele grădini de vară, vechi de o sută de ani déja în anii interbelicului. Divertismentul s-a furişat după 1947 în sălile de teatru, uşor de manevrat ideologic iar apoi, cinematograful, adevărat mijloc de re-formatare ideologico-culturală a noilor generaţii de după 1950. Este vorba de controlul absolute şi cenzurat al filmelor şi stectacoleor, care s-au derulat timp de 50 de ani, în opoziţie cu libertatea de expresie şi de marketing a divertismentului, foarte apreciată de impresarii noştrii interbelici şi antebelici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu