Cele mai frumoase palate din Bucuresti si imprejurimi

Spre deosebire de castele care sunt construite in mediul rural ca niste fortarete menite sa isi apere nobilii locuitori, palatele sunt resedinte urbane construite cu cea mai mare grija pentru aspectul estetic, dar si functionalitatea necesara zi de zi locuitorilor acestora. Desi foarte multe palate minunate ale tarii noastre au pierit in trecerea timpurilor, exista cateva asemenea imobile minunate care au reusit sa supravietuisca urgiilor de tot felul: razboaie, incendii, cutremure si nationalizare. Qbebe va prezinta cateva dintre cele mai frumoase palate din capitala tarii si imprejurimi care inca mai incanta privirile trecatorilor.

Palatul Ghika

Daca esti din Bucuresti, sau macar vii in vizita uneori prin Capitala, este pacat sa ratezi vizitarea unuia dintre cele mai frumoase palate ale orasului. Constructia Palatului Ghika a inceput in anul 1822 si s-a incheiat in 1833, la dorinta domnitorului Grigorie Dimitrie Ghica, chiar pe locul fostei case parintesti si a functionat ca resedinta de vara a domnitorului.

Domeniul Palatului Ghika se intinde pe o suprafata vasta (palatul, anexele, curtea, gradinile si aleile se desfasoara pe aproximativ 11000 mp), insa palatul in sine, desi impunator, nu impresioneaza prin dimensiuni (aproximativ 1000 mp). Prima impresie iti va fi oferita de intrarea in Curtea Palatului, a carui poarta este incadrata de doi vulturi realizati din piatra, dar si de cativa tei seculari ce strajuiesc aleile. Fatada cladirii este de un rafinament deosebit, iar ornamentele ce decoreaza ansamblul reprezinta o trasatura specifica a Palatului Ghika. Palatul - amplasat intre capela (Biserica Ghica Tei ce a apartinut domeniului) si anexele gospodaresti - este compus din subsol, parter, etaj si mansarda. Interiorul palatului, alcatuit din incaperi spatioase, poarta amprenta pictorului italian Giacometti. Legatura dintre parter si etaj se face prin doua scari monumentale din lemn masiv, ce par sa imbratiseze intrarea principala. Pe cele doua fatade longitudinale se detaseaza prin usoare decroseuri, partea centrala cu intrarile spre Palat si curtea din spate, precum si partile laterale prin mici balcoane situate la etaj. Deasupra intrarii se gaseste un autorelief, reprezentand nimfe cu cununi de lauri, imbogatind intrarea. Palatul este construit din caramida mica, intinzandu-se pe vertical, pe patru nivele:

• subsolul sub forma de T, ce urmareste holul central al parterului si era destinat sa adaposteasca crama domneasca;
• parterul cu doua holuri centrale, perpendiculare, spre care se deschid cele trei usi de acces in Palat si o camera generoasa (numita "Sala Tronului");
• etajul urmareste planul parterului, avand spre deosebire de acesta, tavane inalte de pest 3 m si picturi murale, mare parte executate de catre celebrul pictor Italian Giacometti;
• mansarda se intinde de-a lungul intregii cladiri, avand o inaltime ce depaseste 3 m in anumite locuri.

Peluza din spatele Palatului, constituind o intima gradina interioara, este separata de Palat printr-o terasa eleganta si deschide vizual o priveliste mirifica spre lacul Tei, aflat in imediata vecinatate. Acest edificiu impunator este realizat in bine cunoscutul stil neo-clasic al arhitecturii italiene, avand si cateva elemente ale Renasterii franceze, in conformitate cu tendinta de occidentalizare a Principatelor Romane de la inceputul secolului al XIX-lea.

 Palatul Bragadiru

Istoricul palatului Bragadiru si al constructiilor care l-au precedat in aceste locuri incepe la mijlocul anilor 1800, cand intregul domeniu purta numele Bragadiru, si a fost fondat de catre omul de afaceri Dumitru Marinescu Bragadiru. Cladirea apare pentru prima data reprezentata pe planul geografic realizat de Institutul Geografic al Armatei in anii 1895-1899 si, mai tarziu, in 1911. Constructia "Colosului", asa cum era cunoscuta cladirea la inceputurile sale, a fost realizata dupa planurile concepute de arhitectul austriac Anton Shuckerl in anul 1894 pe amplasamentul particular de la intersectia Podului Kalitzei (Calitei sau Podul Calicilor, actuala Calea Rahovei) si marcajul dat de cornisa de sud-est a Dambovitei, prezenta semnificativa pentru relieful orasului de la acea data. Dumitru Marinescu Bragadiru a conceput Colosul, ca un loc de recreere. Un exemplu al Bucurestiului de altadata, cladirea a devenit ulterior Palatul Bragadiru, radiindu-si frumusetea si farmecul istoric. Conceptia arhitecturala eclectica cu un repertoriu decorativ bogat folosit armonic la compozitia fatadei si decorarea interioarelor, reflecta intru-totul frumusetea anilor 1900.

Compusa dintr-o spectaculoasa sala de bal care poate functiona si ca sala de teatru sau de concerte, o biblioteca, o popicarie, numeroase camere, magazine si birouri ce functionau la parter, cladirea era o structura impresionanta ce imbina stilurile celor mai renumite cladiri ale timpului: Camera de Comert, Posta Romana, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC-ul) si cladirea Curtii Supreme de Justitie, toate construite in aceeasi perioada. La 11 Iunie 1948, cand regimul comunist a nationalizat intreaga industrie romaneasca, imobilul Colosseum a fost redenumit Casa de Cultura Lenin. In anul 2003 urmasii lui Bragadiru au revendicat imobilul Colosseum si l-au redobandit conform titlului emis de Primaria Municipiului Bucuresti. Palatul are 10.000 mp construiti si un teren aferent de 12.000 de metri patrati si, desi este declarat monument istoric de catre Ministerul Culturii si Cultelor, acesta poate fi inchiriat pentru organizarea unor evenimente private sau corporate.

Palatul Cantacuzino

Construit intre anii 1901-1903 de catre Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit ,,Nababul" (fost primar al Capitalei, prim ministru, sef al Partidului Conservator), ansamblul arhitectonic s-a realizat dupa proiectele arhitectului Ioan D. Berindei, in colaborare cu mai multi artisti ai vremii care au contribuit la decorarea cladirii. Picturile murale poarta semnaturile maestrilor G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu si Arthur Verona, sculpturile si ornamentatiile sculptate sunt opera lui Emil Wilhelm Becker, in timp ce iscusinta Casei Krieger din Paris poate fi admirata in decoratia interioara (tapiserii, candelabre, lampi, vitralii etc.). Fatada atrage in mod deosebit atentia prin bogatia decoratiei sculpturale. Deasupra intrarii, frontonul circular este prevazut cu stema princiara a Cantacuzinilor. Dupa moartea Nababului, in 1913, palatul a trecut in posesia fiului sau Mihail G. Cantacuzino si a sotiei acestuia, Maria (cunoscuta in istoria domnitelor drept Maruca, nascuta Rosetti-Tescanu); aceasta, dupa decesul prematur al sotului, s-a recasatorit cu celebrul compozitor roman George Enescu, in 1937.

Cuplul Enescu a locuit, intre 1945-1946, in casa din spatele palatului, destinata initial administratiei cladirii. In anii '40, palatul a adapostit sediul Presedintiei Consiliului de Ministri, iar apoi, din 1947, Institutul de Studii Romano-Sovietice. Dupa moartea lui George Enescu (1955), sotia sa a donat imobilul statului roman, cu scopul infiintarii muzeului dedicat memoriei compozitorului. Astfel, din 19 iunie 1956, aici functioneaza Muzeul "George Enescu". Din anul 2007, Palatul Cantacuzino este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European. Expozitia permanenta a muzeului este desfasurata in trei sali ale palatului si prezinta cronologic, marturii ale unei insemnate biografii: fotografii, manuscrise, instrumente muzicale, obiecte si documente legate de viata si activitatea muzicianului. Atmosfera Belle-Epoque se regaseste si in intimitatea casei din spatele palatului, folosita initial ca dependinta administrativa si devenita ulterior Casa memoriala „George Enescu". Aici sunt pastrate obiecte personale ale maestrului si ale sotiei sale, marturii cu valoare memoriala unica.

Palatul Mogosoaia

Palatul Mogosoaia este unul dintre cele mai frumoase si romantice palate din Romania si este situat in localitatea Mogosoaia, judetul Ilfov, la circa 15 km de centrul orasului Bucuresti. Complexul contine cladirea propriu-zisa, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucataria), casa de oaspeti, ghetaria si cavoul familiei Bibescu, precum si biserica „Sfantul Gheorghe" aflata langa zidurile curtii. Palatul poarta numele vaduvei boierului Mogos care detinea pamantul pe care a fost construit. Palatul Mogosoaia a fost in posesia familiei Brancoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecand apoi in proprietatea familiei Bibescu. Constructia Palatului Mogosoaia s-a incheiat in anul 1702 si poarta amprenta stilului arhitectural romanesc renascentist sau stilului brancovenesc, o combinatie de elemente venetiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior si la un alt palat al domnitorului, construit de acesta la Potlogi. Dupa 1714, cand Constantin Brancoveanu a fost executat la Constantinopol impreuna cu intreaga sa familie, toata averea familiei a fost confiscata de otomani iar palatul a fost transformat in han. Rascumparat de domnitorul Stefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brancoveanu, nepotul domnitorului, si a ramas in posesia familiei pana la inceputul secolului al XIX-lea. Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului incepand cu anul 1912, care a fost reinaugurat, dupa multe peripetii, in anul 1927, unele lucrari interioare continuand, insa, pana in 1935. In prezent, Palatul Mogosoaia adaposteste Muzeul de Arta Brancoveneasca si este un important punct de atractie turistica.

Principala cladire a complexului de la Mogosoaia este Palatul construit de Constantin Brancoveanu, avand apartamentele familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct din curte pe o scara exterioara ce da intr-un balcon amplasat pe fatada. Parterul palatului contine camerele servitorilor, iar la subsol se afla o pivnita cu un tavan format din patru domuri. Fatada dinspre lac este si ea una aparte cu o logie de inspiratie venetiana, cu trei arcade. Cuhnia (bucataria brancoveneasca) se afla in curtea palatului, avand patru turnuri de aerisire. Turnul portii strajuieste intrarea in curte. In el se poate urca pe o scara exterioara. Atat turnul portii, cat si cuhnia au fost restaurate de Martha Bibescu intre 1922 si 1930. Capela Gheorghe Bibescu, construita dupa 1880 adaposteste mormintele familiei Bibescu, inclusiv ale printilor Mihai si George Basarab-Brancoveanu, aviatori morti in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Serele Mogosoaia au fost construite dupa 1890, de arhitecti francezi si sunt inca folosite pentru cultura florilor si ca atelier de educatie plastica pentru copii. Ghetaria servea la stocarea pe timpul verii a ghetii aduse din lacul Mogosoaia, aflat in apropiere. Biserica „Sfantul Gheorghe" se afla in afara zidurilor palatului, langa turnul portii. Ctitorita de Constantin Brancoveanu si terminata in 1688, cu putin timp inainte ca ctitorul ei sa devina domnitor, ea adaposteste mormantul lui George-Valentin Bibescu, precum si tabloul votiv ce-i reprezinta pe Constantin Brancoveanu si pe cei patru fii ai sai.

Palatul Sutu

Unul dintre palatele aflate inca in stare excelenta din Bucuresti este Palatul Sutu, actualul sediu al Muzeului National de Istorie. Istoria sa incepe iin ziua de 29 martie 1832, cand comisarul vopselei de rosu (departament administrativ al Bucurestilor in epoca) se adresa biv vel postelnicului Costache Grigore Sutu, avizand reluarea 'lucrarii zidului imprejmuirii gradinii ce ai inceput Dumneata a zidi acum'. Acesta va fi, simbolic vorbind, actul de botez al viitorului imobil, cunoscut sub denumirea de Palatul Sutu. Anul 1833 a fost marcat in istoria proprietatii Sutu de hotararea marelui boier de a-si inalta case noi, acesta fiind de parere ca vechile cladiri nu mai corespundeau transformarilor sociale, economice si mentale din cel de-al patrulea deceniu al veacului trecut. Arhitectii Johann Veit si Conrad Schwinck au fost insarcinati cu ridicarea marelui palat.

Construit in stil neogotic, cu patru turnulete poligonale, amplasate doua cate doua pe partile laterale, de nord si de sud, palatul Sutu se remarca prin spatialitatea unui interior, conferita de o cupola similara aceleia de pe conacul de la Golesti. Interiorul avea sa fie si el maiestuos: in octombrie 1836, Costache Sutu comanda mesterului austriac Eser, executarea unui splendid policandru de alama, format din 24 de sfesnice, intocmai ca cel de la biserica Sf. loan Nou. Inspirata rezolvare a holului central, infaptuita in 1862, se datoreaza lui Karl Storck, recunoscut sculptor si artist decorator. Transformarile initiate de el constau in deschiderea a trei arcade, din crearea unei scari monumentale desfacuta in doua brate si din montarea in peretele din fata, a oglinzii adusa de la Murano si prinsa intr-un frumos ancadrament. Deasupra oglinzii se distinge si astazi, prin gingasia executiei artistice, medalionul sculptat in lemn al Irinei Sutu, sotia proprietarului.

A doua jumatate a veacului trecut, va reprezenta pentru Palatul Sutu, perioada de maxima stralucire. Grigore Sutu (1819-1893) si sotia sa Irina, fiica marelui bancher Stefan Hagi Moscu, s-au preocupat constant atat de edificiu cat si de parcul ce-l incadra. Ei au adaugat cladirii marchiza sustinuta de piloni de fier, creandu-se astfel un elegant peron de intrare. Impunatorul parc ce inconjura palatul se intindea pana spre fostul amplasament al bisericii Sf. Sava. In gradina puteau fi vazufi pelicani, fazani, pauni si un frumos bazin ce amintea - pastrand proportiile - de fantanile Palatului Versailles. La 23 ianuarie 1959, in preziua aniversarii unui veac de la Unirea Principatelor, va fi inaugurat intr-o noua forma de organizare Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti. De atunci, Palatul Sutu pare a-si fi regasit menirea fireasca. Ridicat din dragoste pentru frumos, el este astazi depozitarul unor valori inestimabile pentru trecutul Bucurestilor.

Palatul Stirbey

Istoria familiei Stirbey se impleteste cu acest loc inca din prima jumatate a secolului al XIX-lea, cand documentele il mentioneaza pe marele vornic Barbu Stirbey ca detinator al satului Buftea de Jos, in anul 1831. Barbu Stirbey, domnitor al Tarii Romanesti intre iulie 1849 - octombrie 1853 si intre octombrie 1854 - iunie 1856, a mostenit Domeniul Stirbey de la parintele sau adoptiv, marele vornic Stirbey. Avand o formatie intelectuala moderna, pe care i-o asigurasera si studiile la Paris, domnitorul s-a consacrat preocuparilor sale politice, intervenind destul de putin asupra Domeniului, pe care l-a lasat la randul sau mostenire fiului sau, Principele Alexandru Stirbey (1837-1895). Mai putin preocupat de politica, Principele Alexandru, a fost o fire dinamica, cu o intelegere excelenta a timpului sau, care, la indemnul tatalui sau, Domnitorul Barbu Stirbey, a dezvoltat puternic Domeniul Stirbey, dandu-i o dimensiune industriala si comerciala. Principele a amenajat parcul, a construit Palatul si Biserica, precum si numeroase obiective functionale, doar partial prezervate pana in ziua de astazi. Barbu Alexandru Stirbey (1872-1946) a mostenit Domeniul de la tatal sau la doar 23 de ani. Om politic si, deopotriva, un intreprinzator abil si pasionat, Printul Stirbey a dat Domeniului stralucirea conferita de generozitatea spatiului si fericita amplasare, valorificand la maxim potentialul sau economic dar, mai ales, introducandu-l in circuitul inaltei societati bucurestene.

Figuri dintre cele mai importante pentru Romania moderna au fost adesea oaspeti pretuiti ai Domeniului Stirbey: Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, George Enescu, Lascar Catargiu, Petre Carp, Teodor Rosetti, Mihai Sutu, Titu Maiorescu, generalul Ion Argetoianu, Carol Davilla. In anul 1917, in Palatul rechizitionat de armata germana si-a stabilit locuinta Maresalul August von Mackensen si aici a fost negociata pacea cu Puterile Centrale, semnata la 5 martie 1918. La putin timp dupa moartea tragica, in circumstante bizare, a Printului Stirbey, in anul 1946, intregul domeniu a fost expropriat si preluat de catre Gospodaria Partidului Comunist. Chiar daca nu in regim privat, obiectivele economice ale domeniului au continuat sa functioneze, la acestea adaugandu-se studiourile de film Buftea, in care s-au filmat coproductii care au adus la Domeniu actori celebri, ca Jean Marais sau Belmondo. Timp de un secol si jumatate, Domeniul Stirbey a evoluat constant, adaptandu-se schimbarilor economice, fiind martor tacut la decizii si schimbari politice, ocrotind o familie de domnitor, primind oaspeti de seama, si ramanand totusi neschimbat in ceea ce i se destinase de la inceput: o eleganta simpla, naturala, aerul romantic al parcului, cu arborii sai seculari, un sentiment de libertate, care fac ca vizitatorii sa il simta familiar, intim, in ciuda istoriei sale coplesitoare, care impune mai curand un respect cald, decat o reverenta insurmontabila. In perioada sa de glorie, Palatul Stirbey era cunoscut drept locul unde aveau loc cele mai spectaculoase baluri.

Palatul Cretulescu

Palatul Cretulescu (sau Kretzulescu) este amplasat langa Parcul Cismigiu, in partea dinspre strada Stirbei Voda. Povestea Palatului Cretuulescu incepe la 1700, cand cea de-a patra fiica a lui Constantin Brancoveanu, Safta, s-a casatorit cu cu Iordache Cre?ulescu, fiul marelui logofat Parvu si a primit ca dar de nunta de la parintele sau bucata de teren pe care urma sa fie construit palatul tinerei familii. Artera, care din 1870 se va chema Sirbei Voda, unea pe atunci Podul Mogosoaiei cu Palatul Cotroceni. Daca ne referim la parcursul pe care l-a avut palatul de pe Bd. Stirbei Voda nr. 39, din momentul ridicarii sale pana in prezent, trebuie subliniat faptul ca edificiul a cunoscut modificari radicale. Arhitecti de seama si-au pus amprenta asupra palatului Cretulescu. În acest sens, în 1862 arh. Lipizer repara vechiul palat, in anul 1880 Grigore Cerchez repara si modifica grajdurile, iar in 1902 arhitectul Petre Antonescu reconstruieste imobilul. Prin urmare, infatisarea pe care palatul o are in zilele noastre se datoreaza arhitectului Petre Antonescu, cel care a reconstruit cladirea la cererea Elenei Cretulescu, mostenitoarea imobilului.

Arhitectul, absolvent la „Ecole des Beaux Arts" din Paris, a fost influentat de ideile arhitectului Viollet-le Duc, creatorul scolii de resturare franceze care sustinea ca „orice arhitectura isi are originea in structura". Cu toate acestea, Palatul Cretulescu a fost prima lucrare a sa in stilul eclectic. Datorita talentului sau, el a reusit sa creeze o arhitectura care sa depaseasca titulatura de imitare a stilului francez. Decoratiile pe care le gasim la exterior, se regasesc si in interiorul palatului, dar tratat diferentiat in functie de spatiu., astfel, putand fi observate plafoane cu ornamente din lemn gravate sau modele de stucco care imita culoarea si textura lemnului. Trebuie sa stiti ca, de-a lungul timpului, palatul Cretulescu nu a gazduit numai urmasi ai familiei Cretulescu, ci a fost si sediul diferitelor institutii administrative. Din 21 septembrie 1972 pana in prezent, palatul Cretulescu este sediul UNESCO-CEPES, Centrul European de Invatamant Superior.

Sursa : http://www.qbebe.ro/familia/vacante/cele_mai_frumoase_palate_din_bucuresti_si_imprejurimi