“Sărbătoarea aparţinea familiei, având o tradiţie variată în mediul rural.”, ne spune istoricul dr. Adrian Majuru. “Aşa cum o ştim noi în prezent, sărbătoarea specifică mediului urban, avea loc alături de prieteni și rudele mai îndepărtate din alte oraşe. Spre finalul secolului al XIX-lea, elita urbană financiară începea să organizeze petreceri şi în alt mediu decât cel familial: în restaurante închiriate sau în hoteluri. Familiile din mahalale mergeau la biserică, decorau locuinţa, pregăteau un coş plin cu mere şi covrigi pentru colindători. Se făceau economii din timp şi în ajun se împodobea bradul (care începea să pătrundă și în mahala, să devină din ce în ce mai popular), se punea pe masă un vin bun, o friptură şi nelipsitul cozonac. Tinerii veneau în centru la colindat, erau asemenea irozilor, ducând povestea colindului pe bulevardele bucureștene. Primeau în dar nuci, mere și covrigi. În familie, copiii primeau în dar haine noi. Jucăriile erau mai puține și erau clar separate pe sexe: fetițele primeau păpuși, iar băieții jucării ce imitau fel de fel de mașinării. Moşul le lăsa sub brad şi câte o ciocolată sau jucării mai ieftine, precum Hopa Mitică. Cei mai înstăriţi îşi permiteau să-şi surprindă copiii cu fel şi fel de trenuleţe sau camioane din lemn sau metal, aduse din Germania sau cumpărate de la reprezentanţe locale. Nici cărţile de poveşti nu lipseau din sacul lui Moş Crăciun.” „Cel mai frumos şi nimerit dar de Crăciun nu poate fi decât o carte! Între cele mai bune care s-au scris pentru copii, sunt şi acestea patru, pe care le recomandam călduros micilor noştri cititori – Zâna cea mică, Flori şi fluturi, Povestiri în versuri, Verde Împărat”. (reclamă făcută în 1925 de revista „Universul Copiilor”.)
Revistele vremii publicau scrisorile copiilor către Moș Crăciun. „Moş Crăciun, toţi suntem cuminţi: ascultăm pe Doamna ca şi pe părinţi. La masă stăm frumos, iar seara ne culcăm devreme şi, între noi, la joacă, rar ne certăm. Îţi scriu toate astea ca să ştii când umbli cu daruri să vii şi la noi. Noi te aşteptăm ca pe Dumnezeu. Moş Crăciun, dragă, zău, nu ne uita”, text publicat în 1935 în revista „Dimineața Copiilor”.
Pe lângă Moș Crăciun, un alt simbol al Crăciunului, bradul împodobit, devenea tot mai popular în perioada interbelică. Denumit de români „Pomul de Crăciun”, acesta a fost un împrumut din țările vestice. A aparţinut lumii germane păgâne, intrând treptat şi în tradiţiile popoarelor creştine. A fost preluat, cu timpul, de întreaga Europă și nu numai.
„Spre sfârșitul secolului, existau reclame în ziare, la tot felul de bunătăți pentru mesele festive, la ‚vinul de Champagne’ și bomboanele de ‘șocolată’. Capitala se umplea de tarabe și chioșcuri amenajate de Primărie, unele erau pe cheiul gârlei, altele în Cișmigiu. Aici se vindeau cadouri, Casa Capșa oferea reduceri, la fel unele magazine de jucării, pentru că adulții mureau de plăcere când cumpărau jucării.” povestește Ioana Pârvulescu într-un interviu acordat portalului casaboltarece.com. “Vizitele în această perioadă erau obligatorii. Să nu te duci în asemenea vizită sau să refuzi era o adevarată declarație de război. Dacă erai certat cu cineva, acum, între Crăciun și Anul Nou, era momentul să-ți trimiți cartea de vizită și-apoi, dacă primeai răspuns, să te duci și tu cu un frumos cadou și să începi anul cu dreptul.”
Atunci, ca și acum, pe lânga masa din familie, cel mai frumos moment era cadoul de Crăciun, iar copiii de acum 80 de ani își doreau „fluturei de turtă dulce cu polen de zahăr pe aripioare, bombonele, urşi de zahăr, portocale”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu