Old Bucharest: Regina Maria a României

Poate unul dintre cele mai complexe personaje din istoria României este Regina Maria a României, supranumită de românii contemporani cu ea „Mama răniţilor” sau „Regina soldat”, în special datorită implicării sale active în ajutorarea răniţilor în Primul Război Mondial.

Născută în 29 octombrie 1875, în Marea Britanie, sub numele de Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha , viitoarea regină Maria a României a fost prima fiică a principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha şi duce de Edinburg, şi a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Regina Maria a fost, totodată, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.

După o copilărie şi o adolescenţă petrecută în casa părintească, din Eastwell Park, comitatul Kent, Maria s-a logodit la 16 ani cu principele Ferdinand I, moştenitorul tronului României. S-au căsătorit la 10 ianuarie 1893, pe când principesa Maria avea numai 17 ani. Cu prilejul acestui eveniment a primit o cupă de argint care se păstrează la Muzeul Naţional de Istorie al României şi pe care stă gravată inscripţia: „Bine ai venit mireasă de Dumnezeu, aleasă spre a patriei cinstire. Ianuarie 1893”.

Un an mai târziu s-a născut primul copil al cuplului princiar: Carol al II-lea, cel care va deveni al treilea rege al României. Regina Maria şi Regele Ferdinand au mai avut împreună trei fete şi doi băieţi: principesa Elisabeta, măritată cu regele George al Greciei, pe principesa Maria, care în 1922 s-a căsătorit cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, pe prinţul Niculae, principesa Ileana, soţia arhiducelui Anton de Austria, şi pe micul principe Mircea, care a murit la începutul războiului. În urma alianţelor matrimoniale realizate de copiii ei în marile case regale din Balcani, regina Maria i se spunea, în glumă, la începutul anilor '30 ai secolului trecut “Soacra Balcanilor”.

Cum a trecut Regina Maria peste poruncile ferme ale Regele Carol I

Soţia viitorului rege al României se va implica de tânără în treburile statului şi pentru binele poporului. În timpul Războiului din Balcani (1912 – 1913) a izbucnit o epidemie de holeră, în iulie 1913, în tabăra românească situată în apropiere de Sofia. În ciuda poruncilor ferme ale Regelui Carol I, principesa Maria a trecut Dunărea pentru a vedea care este soarta soldaţilor români. Întoarsă la Sinaia, ea a obţinut acordul Regelui de a organiza o tabără de ajutor pentru aceştia.

Un an mai târziu, Maria a devenit regină, odată cu moartea lui Carol I şi cu încoronarea lui Ferdinand ca rege al României. Încoronarea oficială a celor doi a avut loc abia în 15 octombrie 1922, la Alba Iulia.

În timpul Primului Război Mondial, îmbrăcată în haine de soră medicală, Regina Maria a organizat spitalele de campanie şi a fost prezentă printre cei suferinzi, împărţind medicamente, mâncare şi pături soldaţilor răniţi pe front sau bolnavilor de tifos. Pentru atitudinea sa curajoasă din timpul Primului Război Mondial a primit titlul de „Regina – soldat”.

Regina Maria a făcut diferenţa într-o vreme în care rolul femeii în politică era extrem de mic. Ea a fost principalul sfătuitor al Regelui Ferdinand până la decesul acestuia în 1927. În acest sens, a rămas antologică afirmaţia ambasadorului Franţei la Bucureşti la vremea respectivă, Charles de Saint–Aulaire: “Există un singur bărbat la Palat şi acela este regina”. Intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei se datorează pe de-o parte Reginei Maria.

Regina Maria a fost şi un excelent diplomat, prin vizitele sale în străinătate făcând cunoscută România, ţara sa de adopţie, şi interesele ei. La sfârşitul Primului Război Mondial a mers la Conferinţa de Pace de la Paris, după retragerea delegaţiei noastre, unde a promovat interesele României, reamintidu-le aliaţilor occidentali de sacrificiile armatei române în timpul Primului Război Mondial. A avut convorbiri cu preşedintele Franţei, Raymond Poincare, şi cu primul-ministru Georges Clemenceau. Au urmat apoi vizite neoficiale la Paris şi la Londra care au fost urmate de crearea României Mari prin reunirea provinciilor istorice.

În 1926 a vizitat SUA împreună cu principesa Ileana şi principele Nicolae, moment ce reprezintă apogeul popularităţii sale.

A refuzat avionul lui Hitler

După venirea la putere a lui Carol al II-lea, în 1930, rolul acesteia în viaţa publică a fost marginalizat. La scurt timp a fost obligată să se autoexileze la Balcic (pe atunci în România), unde anturajul său era strict supravegheat şi unde i s-a interzis orice implicare politică.

Regina Maria s-a îmbolnăvit în anul 1936. La începutul anului 1938 a fost internată în mai multe sanatorii din Italia şi Germania, existând bănuiala că ar fi avut cancer la esofag şi ciroză.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, Regina Maria i-a cerut fiului ei, Carol al II-lea, să-i trimită un avion care să o aducă în România. Monarhul României a refuzat. S-a oferit, însă, Hitler să îi pună la dispoziţie un avion sanitar, pe care îndrăgita regină l-a refuzat însă. Aceasta a ales să vină cu trenul în care, potrivit unor surse, ar fi şi murit. Avea 63 de ani. Decesul a fost anunţat la 18 iulie 1938, la Sinaia, de regele Carol al II-lea.

Înmormântarea sa a fost grandioasă. Regina, la dorinţa ei, nu a fost îmbrăcată în negru, ci cu o roche simplă de culoare albă. Bucureştiul s-a îmbrăcat în culoare sa preferată – violet- şi i-a adus flori roşii. După sicriul ei a mers calul său iubit, cu cizmele regale ataşate la scăriţe, dar şi o sumedenie de membri ai familiilor regale din Europa, ai familiilor nobiliare, diplomaţi de rang înalt, politicieni şi miniştri.. „A fost înmormântat un soldat... Regina Maria a fost doar un ostaş care a luptat pentru libertatea românilor”, scria unul dintre ziarele timpului.

Conform dorinţei testamentare, inima i-a fost aşezată într-o casetă şi depusă la biserica Stella Maris, lângă vila sa din Balcic. În 1940, după ce România a pierdut acest teritoriu, caseta a fost adusă la castelul Bran, iar din 1970 se află la Muzeul Naţional de Istorie al României.

O scriitoare îndrăgită

Regina Maria a fost şi o îndrăgită scriitoare. Ea a început să scrie mai întâi poveştile pe care le spunea copiilor ei, mai apoi, în anii războiului, a scris pentru soldaţi şi pentru diferite ziare. Întreaga sa operă totalizează peste 30 de volume de povestiri pentru copii, poezii şi proză, dintre care cele mai cunoscute sunt Memoriile sale apărute în anii 1934-1935 sub titlul „Povestea vieţii mele”. Regina Mari a colecţionat şi lucrări de artă ale unor pictori foarte cunoscuţi precum Arthur Verona, Ştefan Popescu, Kimon Loghi, Cecilia Cuţescu Storck, Nicolae Vermont, Eustaţiu Stoenescu. Multe din obiectele personale ale reginei pot fi văzute la Maryhill Museum, iniţial locuinţa unui om de afaceri feroviar american din statul Washington, Sam Hill, cu care Regina Maria a purtat o îndelungată corespondenţă.

Regina Maria a fost îndrăgită nu numai în ţară, ci şi în străinătate . În 1935, în urma unor interviuri realizate cu aceasta, scriitoarea şi jurnalista Berthe Vulliemin scria, în prestigioasa publicaţie franceză "Revue des deux Mondes", următoarele fraze despre regina Maria:

"Ceea ce te izbşte mai întâi, când întâmpini pentru prima dată pe Regina Maria, e frumuseţea ei. Înfäţişarea sa, căreia i se potriveşte atât de bine termenul de înfăţişare de regină, statura ei înaltă, albeaţa de lapte a tenului ei, ovalul chipului ei, cu trăsături de-o puritate clasică, nasul mic, aquilin, buzele bine desenate şi zâmbetul atât de sincer, atât de blând, ochii de-un albastru intens, deasupra cărora sunt trase sprâncene minunate, fruntea descoperită, părul de un blond de aur, astăzi de-abia incäruntit, dar mai ales expresia privirii, în care străluceşte inteligenţa, bunătatea, încordarea şi adesea bucuria, alcătuiesc un tot de-o atracţie irezistibilă.

Dar pe lângă acestea, poate şi în oarecare măsură din cauza aceasta, ca şi când, instinctiv, ea ar trebui să ceară iertare de această superioritate fără voie, cât farmec, câtă graţie în felul de-ai primi pe oameni, cat interes ştie să arate tuturor. Aci se vădeşte caracterul, intervin calităţile sufletului. Nenumărate sunt gesturile, de milă sau de dragoste, la care am asistat; dar gesturi atât de spontane, atât de discret făcute, încât trec aproape neobservate şi, totuşi, câtă mărinimie, ce ghicire a sensibilităţii aproapelui, nu trădează"