Istoric de amor-Cele mai faimoase bordeluri din vechiul Bucureşti

„Nu era sector al Bucureştiului care să nu aibă câte cinci, şase bordeluri in perioada interbelică”, spune istoricul Adrian Majuru. Prostituatele mai stilate işi faceau meseria în stabilimente de lux de pe bulevardele Elisabeta sau Ferdinand, la Crucea de Piatră ori în propriile apartamente, însă multe îşi căutau clienţi prin hoteluri, magazine sau teatre.

Cuvântul „prostituţie” ne duce, astăzi, cu gândul la „peşti”, la femei prost îmbrăcate şi fără cultură care-şi petrec timpul pe marginea drumului, făcând această meserie obligate. În prima jumătate a secolului trecut s-a produs o schimbare de mentalitate care i-a modificat statutul de meserie interzisă şi judecată, într-o meserie deloc condamnată.

Casă de toleranţă de la Crucea de Piatră

Prostituate versus domnişoare serioase

„Bordelurile funcţionau legal, cel puţin de la finalul secolului al XIX-lea, dar existau şi locante clandestine prin zonele marginaşe. Pe vremea lui Cuza au început să apară reglementări europene ce au fost adnotate la fiecare 20 de ani, când şi generaţiile se schimbă”, a povestit istoricul Adrian Majuru pentru „Adevărul de Seară”. Înterdicţia era ca prostituatele să nu se plimbe prin locurile obişnuite precum Calea Victoriei (Podul Mogoşoaiei), ca sa nu le faca concurenţă neloială domnişoarelor serioase ieşite în căutarea unui domn pe măsură. Se spune însă, că nu era respectată.   Legal, situaţia a fost mai clară abia prin 1936. Deşi devenise ilegală, prostituţia era tolerată datorită obiceiurilor neortodoxe ale regelui Carol al II-lea.

Damele de lux ştiau limbi straine

 Femeile care practicau această meserie erau numite grizete sau podărese. „De la bulevardele pavate în acele vremuri cu lemn. Cel mai adesea erau poreclite şi aveau toate câte un protector”, povesteşte istoricul Majuru.

Abonament la bordel

Majoritatea prostituatelor de lux erau trimise la şcoli în străinătate, aveau cultură şi cunoşteau chiar mai multe limbi străine. De exemplu, Miţa Biciclista a făcut pension. „Când deschideau gura, prostituatele de lux trebuiau să ştie sa vorbească! Erau şcolite în străinătate”, Adrian Majuru, istoric. Cât despre tarifele cerute la acea vreme, acestea porneau de la câteva sute de lei şi ajungeau chiar la câteva mii de lei. Cel mai scump erau plătite fetele care practicau această meserie în propriile apartamente. Acestea, faţă de cele din bordelurile populare, erau vizitate numai de clienţi fideli, ceea ce nu însemna mai mult de 7 clienţi.

 Înregistrate la poliţie şi obligate să meargă la spital

   Prin anii ‘20, femeile care practicau această meserie erau obligate să se înregistreze la poliţie şi să meargă lunar la un control medical. Aceste localuri se împărţeau, fireşte, în case de toleranţă de lux şi bordeluri frecventate de clasa medie. „Nu era sector al Bucureştiului care să nu aibă câte cinci, şase bordeluri”, spune istoricul Majuru. Fetele de lux se găseau în special pe Bulevardul Ferdinand, pe Bulevardul Elisabeta sau pe străzile Ion Câmpineanu sau Academiei.

Strada Ion Câmpineanu

Erau şi diferite hoteluri de lux care ofereu servicii „la pachet”, precum Princiar, care era situat pe Bulevardul Elisabeta, aproape de Primăria Capitalei de astăzi, Bristol, Union, Splendid sau Bulevard.   Prostituatele de lux mai frecventau şi cabareturi precum Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge sau restaurantele hotelurilor scumpe din acea perioadă precum Lido, Continental sau Ambasador.

Celebrele felinare roşii

 Bordelurile din acea perioadă nu aveau firme sau denumiri afişate la intrare. Erau recunoscute după felinarele roşii aşezate în apropierea uşii ce se aprindeau odată cu lăsarea serii. Fetele care îşi practicau meseria în bordelurile frecventate de persoane din clasa medie locuiau chiar „la locul de muncă”. Plăteau chiria şi întreţinerea chiar din câştiguri. „Multe fete intrau în această activitate pentru că erau îndemnate de mame sau de fraţi mai mari. Erau fete care făceau parte din familii sărace, cel mai adesea venite în Capitală, din provincie”, mai povesteşte istoricul Adrian Majuru.

 Bordelul de la Crucea de Piatră


Alte locuri preferate de practicante erau Calea Griviţei sau Brezoianu. Un alt cartier renumit pentru un astfel de stabiliment era Crucea de Piatră, dispărut astăzi, dar care se afla în zona Calea Vitan, Calea Dudeşti. Cel care îl deţinea şi totodată „peştele” tinerelor fete care locuiau acolo era, pe numele său real, Ion Căcat. Locul era numit astfel, după o cruce de piatră care era aşezată în faţa unei biserici distruse însă, în Primul Razboi Mondial. Un alt intermediar vestit era George Talianu, ucis pe neaşteptate de un birjar nervos pentru că nu îi plătise călătoria. În astfel de locuri erau întâlnite şi sinuciderile. Din cauza situaţiilor materiale şi din cauza promisiunilor neonorate de clienţi, multe fete s-au sinucis. Mai mult, legendele urbane spun că, pentru a scapa de concurenţa prostituatelor venite din Rusia, care se bucurau de mare succes printre domnii de Bucureşti, unele dintre ele au sfârşit ucise.

Calea Victoriei, FOTOGRAFII: show.ro

Carol al II-lea, client fidel

Regele Carol al II-lea a fost implicat în poveşti cu prostituate, dar nu a fost niciodata demascat oficial. Se îmbrăca în alb, cu ochelari fumurii şi pornea în căutarea fetelor pe Brezoianu. Rătăcindu-se prin periferiile Craiovei, Carol al II-lea a coborât din maşina şi a intrat într-o cârciumă să întrebe cum poate ieşi din oraş. „Era îmbrăcat simplu, nimic nu aducea cu poziţia sa. Omul întrebat i-a zis «Majestate», iar Carol al II lea l-a întrebat cum de l-a recunoscut. Când a aflat că acea persoană este un croitor, regele i-a spus: «Se vede că îţi cunoşti bine meseria!»”, povesteşte Majuru.

Sursa : http://adevarul.ro/news/bucuresti/istorii-amor-cele-mai-faimoase-bordeluri-vechiul-bucuresti-grizetele-podaresele-se-vindeau-primarie-periferie-1_50bde91b7c42d5a663cfc8e8/index.html