La sfârşitul secolului al XIX-lea, Mişu Vacaresco – nepotul lui Ienăchiţă Văcărescu – debutează în publicaţia bucureşteană de limbă franceză L’Indépendance Roumaine cu o rubrică mondenă pe care o semnează timp de 24 de ani sub pseudonimul Claymoor.
La sediul redacţiei din Calea Victoriei, s-a fotografiat familia regală, s-au realizat filme documentare pentru Firma Fraţilor Lumière de la Lyon, pentru care, tot aici, s-au organizat seri speciale de vizionări. Mai mult de două decenii, inima Micului Paris s-a mutat graţie aceluiaşi Mişu Vacaresco în paginile modernei publicaţii.
Inaugurăm această rubrică printr-un extras de început de carieră
cronicărească, ilustrând clipe din viaţa Bucureştilor de altădată.
La Belle Epoque pe Calea Victoriei
Claymoor30 decembrie 1881
Decembrie ne părăseşte şi ia cu el anul 1881. Suntem în pragul anului care soseşte cu iluzii pentru unii, cu realităţi crude pentru alţii. Pentru cei bogaţi, de Anul Nou e vorba de înnoiri şi daruri. Ei discută mult timp acest „grav subiect”. Cumpărături, cadouri de primit şi de oferit. Pentru cei sărăci: disperare, foame şi frig. În timp ce sunteţi în magazinele care etalează toate minunile şi vă risipiţi banii pe infinite nimicuri, aruncaţi o privire prin vitrină, în stradă şi veţi vedea femei sărmane vinete de frig, târând de mână copilaşi zdrenţăroşi palizi şi flămânzi, privind cu tristeţe toate acele minunate obiecte din vitrină, cu gândul la cămăruţa lor fără foc, unde nu vor găsi nimic de mâncare.
Anul trecut, un jurnal din Paris, „Le Figaro”, a adresat un apel cititorilor săi, rugându-i să trimită
jucăriile vechi, cutii de bomboane etc. copiilor săraci. Au reuşit astfel ca peste o mie de copii să fie fericiţi şi să aiba câte un dar de Crăciun şi Anul Nou.
Mă adresez în special dumneavoastră, dragele mele cititoare, pentru că frumuseţea înfăţişării reflectă de fapt frumuseţea inimii. Sunteţi frumoase, deci aveţi inimă bună. Trimiteţi la jurnal jucăriile vechi ale copiilor voştri şi o parte din bomboane şi dulciuri, astfel veţi face copii fericiţi şi veţi usca în mod ieftin multe lacrimi.
În acest moment se pregăteşte la Bucureşti o mare curiozitate inedită. Mai mulţi tineri din înalta societate montează un mare „Vicleim” – spectacol pe care îl vor juca ei înşişi din casă în casă, iar reţeta va fi pentru cei săraci. Costumele sunt frumoase şi foarte bogate. Costumele celor trei magi sunt copiate după un vechi tablou de „mare maestru”. Ideea este originală, iar scopul foarte frumos. Cine nu va voi să-şi dea obolul celor săraci, într-o manieră atât de delicată şi de preţioasă?
Luni seara, ceai monden la Dna Marie Falcoyano. Lume elegantă şi aleasă. Ne-am retras foarte târziu în noapte.
La vie à Bucarest 1882 – 1883
Scene de viaţă: Scriitor în Micul Paris
15 ianuarie
Miercuri, mare dineu la Dl. Jean Cîmpineanu.
Invitaţii Dlui. Guvernator General al Băncii erau: Dna. Elena Oteteleşanu, Dl.White, ministrul Angliei, cu Dna. White, Dl. şi Dna. Grigore Ghica,
Prinţul Ourousoff, ministrul Belgiei, Prinţul Grigorie Brîncoveanu,
Dl. Cavaler de Salzberg, Dl. şi Dna. Văcărescu, Dna. Georges Rosnovano.
Iată meniul:
Seara a avut loc un ceai de conversaţie.
Dna. Irina Cîmpineanu a făcut onorurile casei cu o graţie care i-a adus toate simpatiile. Salonul este un mic muzeu. Pe pereţi sunt covoare persane de mare preţ, tablouri de şcoală realistă, printre altele, un superb portret de copil pictat de Manet. Pe mese, bibelouri preţioase, din toate epocile. Am admirat in mod special o tava de argint Louis XVI, cu o cizelare atât de fină, încât poţi crede că e o dantelă.
Dna. Hélène Oteteleşanu, fermecătoarea castelană de Măgurele, purta o rochie de catifea neagră ornată cu brilliante; pe cap avea o diademă cu lăcrămioare, puratată în stil spaniol.
Dna. White avea o rochie decoltată, din satin bleu, cu trenă regală. La gât purta o inimă bătută în briliante.
Dna. Grigore Ghica şi-a încadrat frumuseţea în valuri de satin negru şi dantele.
În aceaşi zi, mare dineu la Dl. Georges Cantacuzino. Apoi serată la Dl. Constantin Grădişteanu. Tot Bucureştiul elegant era prezent. Viorile au cântat toată noaptea, joc şi dansuri animate, urmate de un mare supeu.
La teatru, închiderea stagiunii cu Aida. Puţină lume cunoscută în loje. Parterul e plin. Toţi actorii s-au întrecut unii pe alţii. Petrovici a cântat minunat partitura sa, la sfârşitul actului patru a avut parte de ovaţii.
16 februarie
Abia sosit de la Paris, îmi reiau pana să reîncep să scriu. Dar, despre ce? Despre post? E foarte slab şi sărăcăcios. După fermecătoarele zile petrecute la Paris, să scriu acum despre atracţiile intime de la Bucureşti?! E vreme frumoasă. Soarele străluceşte pe un cer fără nori. Strada e animată. Trotuarele sunt pline de plimbăreţi. Un lung şir de trăsuri se îndreaptă spre şosea. Pădurea încă e desfrunzită, copacii par nişte schelete în aer. Cerul e însă pur, e cald. Lumea vrea să respire. Amazoane îndrăzneţe trec în galop pe caii lor. Trăsurile se întâlnesc şi se încrucişează pe alei. Butonierele hainelor sunt înflorite cu violete.
Sâmbătă seara, Teatrul Român şi-a deschis porţile după o lungă săptămână de relache, cu Cele două orfeline. După piesa cu multe schimbări de decor şi plânsete, unii spectatori sunt obosiţi, chiar epuizaţi. Publicul nu mai vrea acest gen de vechi refrenuri. Sala e goală, în ciuda faptului că una din cele două orfeline era jucată de Dna. Romanescu, actriţa care trebuia să fie atracţia reprezentaţiei. În aceeaşi seară, cerc intim la Hotel Imperial. În jurul patului uneia dintre cele mai şarmante mondene, Dna. Maria Bogdan, acoperită de şaluri şi dantele şi având aerul unei sultane, roia un grup de femei frumoase, care completează acest tablou. Este vorba de prinţesa Maria Ştirbey, frumoasă şi blondă ca o Margaretă, în rochia sa de mare doliu. Dna. Jean Văcărescu, cu păr, ochi şi rochie neagră. Dna. Maria Fălcoianu, în veşmânt de catifea neagră bătut cu flori de aur.
Am luat ceaiul şi am discutat mult, în timp ce alături, bărbaţii în frac jucau cărţi.
Peste tot flori, bijuterii, ochi frumoşi şi decolteuri atrăgătoare. În jurul imensei mese, un regiment de femei de mare eleganţă.
Ne-am retras foarte târziu. Dna. Oteteleşanu, amabilă ca întotdeauna, a făcut onorurile salonului său cu acea graţie distinsă cu care a cucerit lumea bună a Bucureştiului.
20 februarie
La Şosea e minunat în această zi. Sezonul primăvăratec de care ne bucurăm de câtva timp a adus la plimbare o gloată de amazoane şi cavaleri, cât şi caleşti frumos împodobite. Toată lumea vrea să respire şi să-şi încarce plămânii cu parfumurile tulburătoare ale reînoirii. Totuşi, ca de obicei, există un punct negru în acest frumos tablou: Municipalitatea, care este ca o mamă vitegă pentru Bucureşti, a uitat să stropească. E un praf, să-l tai cu cuţitul. Vârtejuri şi nori groşi de praf se-nvârtesc în aer. Parcă am fi in Sahara pe timp de Sirocco. Arborii sunt încă desfrunziţi. Nici privighetori, nici mister. Totuşi, Aleea Potoului, luminată de acest soare strălucitor, oferă o privelişte plină de şarm. Seara, trupa franceză a jucat la Basel, Le Petit Ludovic, în faţa unei săli arhipline. Această farsă cam deşucheată s-a bucurat de un mare succes. Teatrul Român a jucat Radicalele, la Grammaire, o adaptare după Labiche. Sala arhiplină, dar nicio figură cunoscută.
21 februarie
Iată-ne în plin post şi ieri a fost o zi oribilă. A plouat, a bătut vântul şi a fost şi frig. Strada, această vivace panoramă, este total pustie. Trăsurile trec cu coviltirele lăsate, iar cupeurile au geamurile murdare. Trecătorii merg cu pas grăbit, îndoiţi sub umbrele. Nimic de admirat din viaţa în aer liber.
Vineri seara, teatrul era splendid luminat. Un lung şir de trăsuri încercau să se înghesuie sub péristyle. Maestrul Sarasate dădea al doilea şi ultimul său concert. De această dată, sala era plină ochi. Lume aleasă şi elegantă. Se simte parfumul aristocraţiei. La parter, un ocean de capete, chelii lustruite ca bilele de biliard, clăi de păr stufos în coafuri bretone şi multe pălării de damă, de toate culorile şi toate dimensiunile. În fotoliile de orchestră, tot Bucureştiul elegant, de la domni serioşi, la cei mai caraghioşi dintre caraghioşi.
Maestrul Sarasate este un mare artist plin de farmec.
Sala aplauda continuu într-un entuziasm delirant. Nu s-a mai văzut niciodată aici un atât de mare artist.
Sâmbătă seara am avut o veritabilă premieră la Teatrul Naţional – Trupa românească a jucat opera comică Olteanca. Aş dori să spun ceva despre muzică, dar nu aş vrea să-l calc pe bombeuri pe amicul meu Aruthnev. Voi spune doar că sala era plină de la galerie până la parter, nicicând teatrul Românesc n-a cunoscut o asemenea sărbătoare. S-au refuzat sute de bilete. Se stătea în picioare şi agăţaţi unii de alţii până la sufocare. Mare entuziasm după fiecare act și ovaţii pentru autor. Fără a împinge şovinismul până la renegarea altor operete aşa cum fac anumite persoane, astă-seară susţin că Olteanca este un mare succes şi una din primele opere naţionale de acest gen.
Interpretarea, dat fiind timpul scurt pentru montarea piesei, nu a fost rea deloc. Să nu uităm să felicităm directorul Teatrului, care împotriva a toţi şi a tot, a ţinut să ne facă să auzim această operetă. A reuşit şi publicul a aprobat cu aplauze frenetice.
3 martie
Duminică seara, ca deobicei, recepţie strălucită la Dna Hélène Oteteleşano. Toată înalta societate a Bucureştiului era prezentă. Marele salon este un veritabil rond de flori. În acest buchet animat, zăresc frumuseţea proaspătă şi strălucitoare a Dnei Catherine Cantacuzino, în rochie lungă de catifea neagră, pe cap şi la gât multe şiraguri de perle magnifice. Dna Contesă Tornielli, în rochie de satin grena, pe cap cu o superbă dantelă, Dna Alice Soutzo cu fustă maron deschis şi tunie aurie, Dna Grigore Ghica, în alb şi roz deschis, în păr cu o panglicăă à la Ste. Cecile, Dna Maria Bogdan, făcându-şi apariţia în lume după o lungă boală, dar frumoasă şi palidă în toilette Medicis de catifea albastră cu corsaj bătut cu perle, iar în splendidul său păr negru, o pană albastră în formă de coroană; Dna Hercule Arion, în toillete régence de saten roz, Dna Jaques Lahovary în bleu regal, Dna Prinţesă Nathalie Filipescu în negru, încovoiată sub buchete de violete, Dna Georges Creţeanu, Dna Esmeralda Creţeanu, frumoasă în rochia ei întunecată înveselită de trandafiri stacojii, Dna Assan în culoarea havanei, Dna Irène Câmpineanu în auriu, Dna Eufrosina Văcărescu în rochie neagră şi trandafiri albi, aşezaţi à l`espagnole, Dna Alexandru Darvaris în negru, Dna Alexandru Catargi, în rochie brodată cu perle à l’orientale, Dna Odobescu în rochie bleu Princesse de Galles etc. prins
Se discută peste tot, în toate colţurile, în jurul mesei de ceai, în jurul canapelelor, lângă pianul acoperit melancolic cu o cuvertură aurie, trist de plecarea celor două zâne, Prinţesa Brâncoveanu şi Prinţesa Hélèna Bibescu.
Printre bărbaţii în frac se remarcă Prinţul Ourousoff, ministrul Rusiei, Dl Conte de Wesdelhlen, ministrul Germaniei, Dl Conte Tornielli, ministrul Italiei, Dl Conte Hoyos, ministrul Austro-Ungariei, Marchizul de L’Aubespine – Sully, însărcinat cu afaceri al principatului Monaco, Dl Georges Cantacuzino, Prinţul Grigorie Ghica, Dl Colonel Jaques Lahovary, Prinţul Démêtre Moruzi, Dl Theodor Balş, Dl Jean Câmpineanu, director general al Băncii, Dl Vasile Alecsandri, Dl George Filipescu, Dl Nicolas Şuţu, Dl Cornescu etc.
Ne-am retras foarte târziu. Dna Hélène Oteteleşano care este providenţa societăţii bucureştene a făcut onorurile casei sale cu o graţie şi amabilitate ale căror tradiţii se pierd din zi în zi. Fermecătoarea noastră gazdă purta o rochie de saten negru cu trenă, iar la corsaj avea un buchet de violete.
4 martie
Ziua de luni a început cu un Requiem, cântat pentru odihna sufletului Majestăţii Sale Împăratul Alexandru al II-lea, care a murit acum un an. La această ceremonie erau prezenţi Prinţul Ourousoff, ministrul Rusiei şi personalul legaţiei, Dl Preşedinte al Consiliului, Dl Ministru al Afacerilor Externe, corp diplomatic şi un mare număr de funcţionari de Stat.
Luni seară, dansantă la Dna Maria Fălcoianu. Mulţime mare. Ziua a fost deosebit de frumoasă. Martie ne-a salutat graţios. Prima „Babă” a fost a unei fete tinere. Câteva îndrăzneţe au încercat să meargă la Şosea, dar praful Dlui Primar le-a întors din drum. Am auzit că Dl Primar, care este un mare moralist şi un om foarte religios, văzând că Doamnele noastre nu fac decât să se distreze în timpul Postului, a vrut să le pedepsească în stilul său. Evanghelia spune: „Din pământ ai răsărit, să te întorci în pământ”. Iată de ce, fără îndoială, şoseaua ne oferăţia nori de praf. atâ
12 martie
La Bucureşti lumea se odihneşte. Calmul ne cotropeşte. Timpul e în continuare superb. E cald ca vara. Mulţime enormă pe trotuare şi pe bulevard. Teatrele sunt pustii. La sala Bossel, Voyajul Dlui Periehon nu atrage mulţi voiajori cu toată vederea răcoritoare a Alpilor acoperiţi de zăpadă La Dacia, lume puţină. E cald şi sufocant. La Capşa, aglomeraţie… Toate frumoasele noastre mondene care sunt foarte pioase au fost la slujbă să se roage, căci au mare nevoie. Carnavalul a fost foarte animat şi le-a făcut pe unele să păcătuiască cu ochii şi pe altele, cu inima.
O mare noutate! Dl Primar, ca un adevărat Jupiter, s-a transformat în ploaie, nu de aur, ci în ploaie adevărată. Şoseaua a fost stropită, dar pe o singură parte, în momentul când toată lumea pleca. Ce egoism, Domnule Primar, nu prea sunteţi generos!
14 martie
Arborii au început să înflorească, ici colo, prin Bucureşti, făcând locuitorilor săi mici promisiuni de primăvară. Liliacul încearcă să se pronunţe, nu prea mult, e doar un palid surâs care ar putea deveni acru din cauza frigului. Oricum, e un punct câştigat asupra inamicului Moş Iarnă. Aproape nu mai facem foc deloc. Femeile se îmbracă în alb, poartă violete la butonieră, ies lejer îmbrăcate, svelte ca nişte nimfe. Domnii au scos paltoanele şi au îmbrăcat pardesie de culoarea zidurilor gri.
Doamne! E timpul realţiilor amoroase.
La Şosea, unde Dl Primar se face că stropeşte, aleile au totuşi parfum şi prospeţime. Pădurea e minunată şi păsărelele ciripesc mii de lucruri de amor, iar natura îţi aduce primul sărut şi primele ploi.
Deasupra capului e acest cer albastru ca ochii Dnei Z… pe care o vedem galopând alături de tânărul F…, care (zic gurile rele), îi face curte asiduă.
Vineri, mare dineu la Ministrul Rusiei. Invitaţii prinţului Ourousoff aparţin high-life-ului bucureştean. Multe doamne din cele mai frumoase. Pe tacâmul fiecăreia era un buchet de trandafiri sau de violete. Un dineu şarmant, delicios, vinuri alese, conversaţii strălucitoare, un adevărat festin ca în Paradisul lui Mahomed.
Seara, mare reuniune la Prinţul Georges Bibescu. E vorba să se aleagă un comitet de binefacere pentru a ajuta victimele incendiilor din Moldova şi deasemeni să se aleagă datele sărbătorilor care urmează. Pregătiţi-vă Doamnelor, vor urma frumoase zile de Carnaval!
Pe 31 martie, mare bal la Teatru, apoi mare reprezentaţie de societate, concert şi tablouri vivante, în sfârşit, mare sărbătoare de milostenie de zi şi de noapte în Grădina Cişmigiu cu spectacole şi artificii.
16 martie 1882
Sâmbătă, cerul e acoperit de nori. E vremea libelulelor. Cei care îşi doreau să plouă se plimbau sub cerul eterat şi îşi suceau gâtul cu riscul să facă torticolis, uitându-se în sus. Oricum, toată lumea avea umbrele. Abia spre seară, cerul la fel de zgârcit ca Dl. Primar*. S-a decis cu regret să lase să cadă câteva picături de ploaie.
Teatru Românesc a jucat în aceeaşi seară o mare dramă inspirată dintr-o povestire fantastică germanăÎngerul Nopţii. Această dramă a fost foarte bine jucată de Dl. Pascaly, care are gesturi largi şi o foarte bună dicţiune. Dl. Manolescu a făcut progrese uimitoare. Este un artist cu mare viitor. A fost aplaudat la fiecare scenă. Sala era arhiplină, totul era vândut, şi lojile şi parterul.
Duminică, este Ziua Tricolorului. E marea sărbătoare a naţiunii, cea mai frumoasă zi a României. Este Aniversarea Regalităţii. Bucureştiul se pavoazează cu panglici şi cocarde cu cele trei culori ale drapelului naţional. Sunt vesele aceste trei culori; sunt făcute pentru soarele care străluceşte pe cerul de azur. Drapelele fâlfâie pe cerul primăverii. Poporul îmbrăcat de sărbătoare vine pe Strada Mare, dornic să petreacă. Trotuoarele sunt pline. Birjele, adevărate cutii de sardele, trec în şiruri nesfârşite, în ţipete şi cântece. Mulţimea a ieşit la plimbare. Aleea dela Potou e plină de pietoni care au cam jertfit cam mult lui Bachus.
Seara devine feerică. Casele se luminează. În curtea Palatului, o mulţime compactă îl aclamă pe Rege. Toate aceste ghirlande, cocarde, lampioane şi lampione colorate sunt podoaba şi cochetăria Bucureştiului care îşi sărbătoreşte în mod strălucit Independenţa şi Regalitatea.
Teatrul Românesc a prezentat a şaptea oară Olteanca. Sala era arhiplină. În aceeaşi seară, mare recepţie la Dna Hélène Oteteleşanu. Şarmantă, ca de obicei, a făcut onorurile saloanelor sale.
*Dimitrie Cariagdi – Primar al Bucureştiului în perioada decembrie 1878 – noiembrie 1883. Dimitrie Cariagdi, edilul atât de criticat de Claymoor, a fost unul din cei mai longevivi primari ai Capitalei. Dintre numeroasele sale realizări, amintim: rectificarea şi canalizarea Dâmboviţei; reconstrucţia pavajelor cu piatră cubică cu împrumut de la Casa de Depuneri; crearea sistemului de canalizare din Bucureşti, folosindu-se, pentru prima dată, canale de beton.
20 martie 1882
Vineri, vântul a suflat cu turbare toată ziua şi graţie D-lui Primar care e ca o soacră pentru oraş, nori de praf au acoperit Bucureştiul care îţi dădea impresia că e Tombuctu la intrarea în deşert. Pe străzile care nu mai sunt măturate demult, paiele şi gunoaiele de tot felul se învolburează şi te orbesc. Dacă o ţinem tot aşa, vom fi acoperiţi, ca oraşul Pompei, sub nisip, fără consolarea de a avea măcar un mic Vezuviu la uşa noastră.
Aş propune să organizăm o reprezentanţă a societăţii a cărei grijă ar fi să stropească, până la Sf. Gheorghe, Calea Victoriei şi Şoseaua, sau să facem chetă la domiciliu pentru a-l putea face pe Dl. Primar să se transforme în Zeul Pluto.
Am aflat că Misiunea Germană a fost invitată la o plimbare la Şosea, pe acest praf oribil, şi se pare că unul din aceşti domni a întrebat dacă Bucureştiul este aşezat în apropierea unui deşert. Ah! Domnule Primar, dacă există dreptate în ceruri, veţi fi condamnat să înghiţiţi atâta praf acolo sus, cât ne-aţi făcut pe noi să înghiţim aicea jos.
Seara, cu Rapidul de 10,40, una din fermecătoarele noastre mondene, a plecat la moşie. La gară, un cortegiu de prieteni şi mulţi ochi frumoşi în lacrimi. Locomotiva şuieră, trenul pleacă, batistele fâlfâie. S-a sfârşit. Totul dispare. Cortegiul de prieteni pleacă discutând despre viitorul bal sau despre vremea frumoasă. Unii îşi vor sfârşi seara la Teatrul Francez, alţii la Capşa, să ia o ciocolată sau o îngheţată.
Sala Bossel este complet goală. E dezolant, căci piesa e frumoasă şi bine jucată. La noi, publicul nu se reînnoieşte. Să vadă o piesă de teatru de mai multe ori e obositor.
O foarte emoţionantă ceremonie a avut loc, luni, la cimitir. A fost înmormântarea unui tânăr smuls în primăvara vieţii sale dragostei părinţilor săi. Vladimir Blaremblerg, în vârstă de numai 15 ani, a fost condus pe ultimul drum de un tată înnebunit de durere, de o familie în lacrimi şi un cortegiu de prieteni. Acest biet copil, a cărui inteligenţă precoce promitea un cetăţean deosebit de bun ţării sale şi un fiu de care părinţii ar fi fost mândri, dar pe care necruţătorul destin l-a răpus, a murit la Paris. Trupul său, proaspăt ca o floare care s-a ofilit, a fost îmbălsămat şi a fost adus duminică seara la Bucureşti. Luni a fost coborât în groapa eternă, sub o ploaie de flori şi de lacrimi. Sărmana sa mamă a fost atât de cumplit încercată… Cerul are acum un înger în plus care îşi va uni vocea în concertul infinitului cu ceilalţi îngeri.
La ora 3, în grădina Cişmigiu, au fost încercate caiacele pentru Marea Cursă în scop de binefacere. Succes complet. Lebedele de pe lac, speriate să vadă atâtea bărci minuscule care se încrucişau mereu, fugeau umplând văzduhul cu ţipetele lor disperate. La ora 4 după-amiază, mare reuniune a doamnele din Comitetul de binefacere, la prinţesa Georges Bibescu. Mai mult de 60 de femei frumoase şi nici urmă de bărbaţi. Ordin riguros pentru a interzice acest paradis sexului tare.
Suntem în săptămâna sfântă. Saloanele s-au închis şi s-au deschis porţile bisericilor. Există totuşi mici „aranjamente” cu Cerul. Astfel, plimbările la Şosea sunt plăceri inocente de care frumoasele noastre mondene nu se lipsesc. E atât de cald în oraş şi e greu de respirat îmbrăcaţi în costume serioase şi riguroase.
În această săptămână, Postul e foarte serios, deşi nu face mare pagubă la Capşa. Pentru restaurante e chiar un chilipir. Soţii profită de abstinenţa nevestelor lor ca să deguste câteva pahare de vin Pomard alături de un biftec în sânge şi o cupă de şampanie, cu gândul la libertatea din vremea când erau holtei. Dovadă e o aventură picantă a domnului C. B. O. din înalta societate. Dat fiind că doamna dumisale ţinea post, s-a dus să cineze într-un mare cabaret la modă. Când s-a întors seara acasă, soţia sa a remarcat că soţul său avea o privire ciudată. Ca de obicei, a scotocit în buzunarele pardesiului şi a găsit (ce imprudenţă, domnule!) nota următoare:
Bisque pour deux 4 fr.
Salade de homar à homar
l’américaine 8 fr.
Langue écarlate 6 fr.
Asperges en branches 8 fr.
2 Bécassines en caise 10 fr.
Salade de concombres 6 fr.
Chablis 10 fr.
Bordeaux supérieur 25 fr.
Champagne 22 fr.
Café, liqueurs 10 fr.
Bouquet de fleurs 15 fr.
Trăsură 8 fr.
Tablou!! Vă daţi seama ce scenă! Domnul însă părea liniştit în ciuda meniului său piperat. Doamna care citise de trei ori „Divorçons” lansează în obrazul soţului său toate tirajele personajului principal, Cyprienne. … Pacea a fost totuşi încheiată doar cu condiţia ca restul Săptămânii Sfinte, soţul să mănânce acasă, evident mâncăruri de post. Apoi, luni, după Paști, Domnul să-şi invite soţia în acelaşi Cabaret şi la acelaşi restaurant, cu acelaşi meniu.
În timpul Postului, dat fiind că teatrul şi saloanele sunt închise, e mare animaţie pe stradă. Ne-am plimbat până seara târziu. Pe la ora 11, vântul s-a pornit să sufle tare şi a risipit mulţimea.
Victorien SARDOU (1831-1908)
autor dramatic de origine franceză, care publică, în 1880, piesa Divorçons!, comedie în trei acte
17 aprilie1882
Vor fi deci întotdeauna lacrimi. Natura e în floare şi lumea în mare doliu. Moartea necruţătoare a lovit de două ori în această săptămână. Este vorba de domnul Constantin Cerkez şi de domnul Nicolae Cretzeano, mort subit în floarea vârstei, lăsând în urma lui o văduvă neconsolată. O mulţime numeroasă şi simpatică a asistat ieri la funeralii. Apartamentul său din strada Victoriei era neîncăpător pentru toţi oamenii din toate partidele, care au venit să asiste la această tristă ceremonie. Domnul Nicolae Cretzeano era decorat cu Steaua României în grad de ofiţer. I s-au acordat onoruri militare. Doliul a fost condus de dl. Constantin Cretzeano, prefect de Ilfov, fratele defunctului, şi de dl. Victor Cretzeano, general, comandat al Casei Militare Regale. Tot Bucureştiul cunoscut şi select era prezent. Sicriul a dispărut sub coroanele de flori. Înmormântarea a avut loc la cimitirul Bellu.
Nimic mai frumos decât ieri, la Şosea. A plouat puţin. Natura împrospătată era splendidă. Soarele făcea să sclipească perlele de ploaie pe fiecare frunză. Aerul era pur şi lumea veselă. Pe aleile umbroase, cu teii în floare, defilează trăsuri. Într-o minunată caleaşcă trasă de doi cai negri frumoşi trece prinţesa Bibescu. Apoi landouri pline de femei frumoase şi de copii, pe scaunele din spate servitori în livrele care sunt comentaţi cu deliciu de cei care se plimbă pe jos.
La ceas de seară, în Piața Teatrului, o plimbare la Şosea…
Seara, la teatrul Bossel, „Barbă albastră”, amuzanta operetă a regretatului Offenbach. Sala e foarte frumoasă şi în loji multe figuri cunoscute. De asemeni, la parter. Din păcate, reprezentaţia e foarte proastă. Am regretat-o multa pe doamna Keller, care ne-a lăsat o frumoasă amintire în rolul Boulotte. Actriţa care a înlocuit-o nu are nici joc de scenă, nici graţie, nici voce, nimic. A fost jalnic. Un masacru general.
La Tetrul Român, „Diane de Lys”. Foarte frumoasă sală. Piesa este perfect reprezentată datorită doamnei Aristiţa Romanesco şi lui Grigore Manolesco, care joacă cele două roluri principale. După teatru, întâlnire la Capşa. Seara e splendidă, în razele lunii, sub cerul înstelat.
http://www.revistaclipa.com/
Sursa : https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2014/03/29/clipe-din-viata-bucurestilor-de-odinioara-i/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu