Prin Bucureştii lui Caragiale

Caragiale este unul din scriitorii mei favoriti, insa nu am reusit sa rup la timp bariera ideilor inoculate in scoala cu privire la el si opera lui. Dramaturgul republican convins, criticul burgheziei corupte, opozantul regalitatii, etc. sunt tipare pe care, din pacate, inca le gasim prin cartile de comentarii.

Fostul Pod al Mogosoaiei (Calea Victoriei), modernizare fara precedent in jurul lui 1900: au aparut Palatul Postelor (actual Muzeu National de Istorie, stanga) si Casa de Depuneri (CEC-ul mare, dreapta).

Caragiale a trait in Bucuresti o buna perioada. Aici a lucrat, aici s-a intalnit cu alte personalitati ale vremii, aici a suferit, aici s-a bucurat. A incercat sa fie afacerist si patron, a avut dispute, a asistat la dezvoltarea fara precedent Capitalei – interventiile majore din finalul secolului 19. A transpus apoi atmosfera in opera lui. Dan Rosca face, asadar, un lucru extraordinar: poposeste prin aceleasi locuri pe unde a trecut scriitorul si explica ce s-a intamplat cu ele de-a lungul timpului.

Teatrul National de pe Calea Victoriei la 1900 – actual amplasament al Hotelului Novotel. O cladire de importanta istorica majora pentru Bucuresti, deoarece in jurul ei s-a creat primul pol de socializare – in sensul modern – din Bucuresti.

Piata Teatrului in 1908, privind spre nord. Recunoastem cupola Hotelului Continental. Cele doua case lipite de el, foste hoteluri, exista si astazi, dar sunt de nerecunoscut. Traversand intersectia cu str. Campineanu, pe dreapta avem Casa Vanic (actual amplasament al blocului cu Emporio Armani la parter – blocul Dragomir Niculescu) si, vis-a-vis, Casa Fialkowski (pe locul ei este blocul cu B1 TV la parter – blocul Adriatica).

Aflam ca, inainte de 1900, Piata Teatrului era nucleul high-life-ului bucurestean. Aici se gaseau Teatrul cel mare, cafenele si hoteluri care de care mai atragatoare.

Piata Teatrului in 1915, privind spre sud pe Calea Victoriei. In stanga, cladirea cu cupola apartinea sediului publicatiei “L’Independance Roumaine”, celebra in epoca. In dreapta, verdeata marcheaza Gradina Otetelesanu (amplasament al Palatului Telefoanelor actual).

Intersectia aglomerata si sufocanta de astazi, intre Calea Victoriei si str. Ion Campineanu, era plina de viata si culoare acum mai bine de un secol! Cafeneaua Fialkowski, Casa Vanic, Hotelul Continental sau terasa Otetelesanu sunt repere esentiale pentru a intelege atmosfera din acei ani. Dintre toate, doar hotelul mai exista.

Str. Campineanu coborand din Piata Teatrului, iunie 1937. Beraria Gambrinus (cea originala), gata de demolare. Imobilul construit pe locul ei exista si azi. Foto: Victor Potra (de aici).

Povestea cu beraria Gambrinus, localizata aici, este definitiv clarificata cu aceasta ocazie. Multe din personajele operelor lui Caragiale ratacesc aproape obsesiv prin Piata Teatrului. Mergeti si convingeti-va.

Mai mult, coborand pe strada Campineanu spre ceea ce e azi Sala Palatului, aflam ca pe locul blocurilor anoste erau cafenele si gradini de vara sau sali de proiectii. Incredibil cat s-au schimbat aceste locuri! Sistematizarea de dupa primul Razboi Mondial, bombardamentele din al doilea si reconstructia socialista si-au pus definitiv amprenta.

Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei) la 1869, mergand spre Hanul si Sala Bossel (cladirea cu ferestre tuguiate din plan indepartat) – aproximativ amplasamentul Teatrului Odeon de azi – si, mai departe, spre Piata Sarindar (actuala Piata Tricolorului).

Manastirea Sarindar, demolata pentru a face loc Cercului Militar. Practic, altarul manastirii se gasea inspre Calea Victoriei (orientat spre est).

Piata Sarindar la 1907. Recunoastem Hotelul Bulevard de pe b-dul Elisabeta. Manastirea fusese in dreapta.

Calea Victoriei la Casa Capsa in jurul anului 1900, directia Piata Teatrului. Casei Capsa nu ii fusese adaugata inca cupola emblematica.

Dan Rosca merge mai departe in jos pe Calea Victoriei, trece pe la Teatrul Odeon si Casa Capsa, mentioneaza disparuta Manastire Sarindar (amplasamentul Cercului Militar)…

Strada Lipscani in 1902.

Banca Nationala a Romaniei – palatul vechi din str. Lipscani.

Strada Lipscani la 1900, privind din intersectia cu str. Smardan spre Calea Victoriei. In stanga, Palatul Bancii Generale Romane (actual sediu BCR si CEC). In dreapta, Banca Nationala.

…si se opreste in zona Centrului Istoric, unde aflam ce era pe locul Bancii Nationale de pe strada Lipscani, apoi ajungem pe la restaurantul Caru’ cu Bere. Da, Caragiale a trecut si prin centrul vechi, uneori insotit de amicul sau, poetul Mihai Eminescu. Totusi, localul sau favorit era pe strada Covaci, intr-o cladire care exista si azi! Poate ati dansat pe acolo in vreo sambata seara, pe aceeasi podea, inca existenta.

Intersectie celebra din centrul vechi: Selari-Franceza-Smardan, spre finalul secolului 19. In dreapta, Hanul Rosu, existent si azi, dar de nerecunoscut

Din Selari in Gabroveni si inapoi la BNR, pasii lui Caragiale se regasesc in acest perimetru atat de in voga astazi.

Calea Victoriei, anii ’30, mergand spre Piata Palatului Regal (Piata Revolutiei). In stanga, Pasajul Roman (plan apropiat) si Hanul Kretzulescu (plan indepartat). Actual amplasament al Magazinului Muzica.

Mergand inspre nord, tot pe Calea Victoriei, Dan se indreapta spre Palatul Regal (Muzeul de Arta), oprindu-se in dreptul Magazinului Muzica si blocului cu libraria Humanitas, pe amplasamentul carora in epoca dramaturgului erau Pasajul Român – echivalentul unei “cladiri de birouri” plina de oameni ocupati – si Hanul Kretzulescu, ce masca biserica omonima, astazi vizibila din strada.

Calea Victoriei in 1903, intrand in Piata Palatului Regal. In dreapta, celebrul Hotel Metropol. Celebru atunci, desigur.

Calea Victoriei in 1908, privind spre Piata Teatrului. In stanga, Hotelul Metropol. Actual amplasament al scuarului din fata Ministerului de Interne. In dreapta, Palatul Regal vechi (fostul Palat Domnesc – Casa Golescu, inlocuit dupa 1927 de noul Palat Regal, existent si azi – Muzeul National de Arta).

Calea Victoriei la Piata Palatului Regal in 1905 – cvartal de case disparut in 1939. In stanga – Calea Victoriei mergand spre nord. In dreapta – segmentul curbat, ulterior corectat, din str. Clementei, actuala C. A. Rosetti). In plan indepartat dreapta, cupola Ateneului.

Calea Victoriei la Piata Palatului Regal in 1905 – cvartal de case disparut in 1939. In stanga – Calea Victoriei mergand spre nord. In dreapta – segmentul curbat, ulterior corectat, din str. Clementei, actuala C. A. Rosetti). In plan indepartat dreapta, cupola Ateneului.

Mai departe, descoperim imprejurimile Ateneului Roman cu surprindere, intrucat aratau cu totul altfel atunci. Hotelul Metropol sau Casa Lahovary din strada Clementei sunt cladiri sterse demult de pe harta si din mentalul colectiv bucurestean.

Piata Victoriei in 1914 – Palatul Societatii Functionarilor Publici. O cladire superba, disparuta la bombardamentele din 1944.

Urcand spre nord, Dan trece de Piata Amzei si ajunge la intersectia Caii Victoriei cu Calea Grivitei, unde pe locul sediului Ministerului Economiei aflam ca era Liceul Sf. Gheorghe, unde a predat Caragiale o perioada. O oprire la Academia Romana, apoi la Piata Victoriei, unde Caragiale a petrecut mult timp la taclale cu Alexandru Vlahuta, in apartamentul acestuia din Palatul Functionarilor Publici, bombardat in 1944. Actualmente amplasamentul blocului optzecist masiv cu Comitetul Olimpic Roman.

Bulevardul Academiei (Elisabeta) in 1906. In stanga, zona statuilor – Piata Universitatii, amplasamentul actualei parcari subterane. Se vad statuile lui Heliade-Radulescu si Mihai Viteazu, singurele existente la acea data. In dreapta, Universitatea – corpul vechi (central), bombardat in 1944 si refacut la inceputul anilor ’70.

Cand Mam’ Mare, Mamitica si Tanti Mita vin cu “marinalul” Goe la Bucuresti, coboara la Gara de Nord, se suie in trasura si cer birjarului sa le duca “la bulivar”. Epifanie! “Bulivarul” este de fapt b-dul Elisabeta – primul trasat in Capitala, intai prin fata Universitatii bucurestene sub titulatura de “b-dul Academiei”, apoi prelungit pana la Cismigiu, in vale, sub denumirea actuala.

Bulevardul Elisabeta in 1906. In stanga, Eforia Spitalelor Civile, actual sediu al Primariei Sectorului 5. In dreapta (plan apropiat, cu cupola) – Cinema Trianon, primul cinematograf de pe bulevard, actual Cinema Bucuresti, in paragina. In plan indepartat, la intersectia cu str. Brezoianu, se vede cupola cladirii “Vointa Nationala”, ulterior Hotel Astoria si primul sediu al Academiei Comerciale (actuala ASE).

Toata lumea buna se plimba pe acest bulevard cu iz vestic, aflat la pol opus de strazile inguste, intortocheate si mizere din “orasul vechi”, cu iz oriental. Normal, cele trei “doamne” si Goe, veniti din Urbea X din provincie, vroiau sa vada cum este. Mi se pare incredibil cum niciun profesor de limba si literatura romana nu a fost in stare sa-mi explice aceste repere pe care Caragiale le da in opera lui.

Aici ma voi opri cu dezvaluirea opririlor din calatoria lui Dan Rosca pe urmele lui Caragiale. Vedeti in carte prin ce alte locuri bucurestene, dar si din tara, a mai fost Caragiale. Sa trecem la concluzii.


Cel mai important la aceasta carte mi se pare faptul ca il coboara pe Caragiale de pe solcul de “dramaturg suprem” si il aduce in randul nostru, pentru a putea sa-l privim ca pe un om obisnuit, cu bune si rele – un om genial, dar adesea incomod. “Prin Bucurestii lui Caragiale” nu este o carte de comentarii elogioase din care sa invatam pentru Bacalaureat, este o incursiune in societatea bucuresteana din timpul domniei lui Carol I, este o punte de legatura cu o generatie disparuta cu care noi, oamenii mileniului III, am pierdut orice conexiune.

Gara de Nord, fosta Gara Targovistei, cu aspectul de dinainte de refacerea drastica si extinderea din anii ’30. Vedere din Piata Garii.

Constatam cu uimire ca locurile prin care trece Mitica, barurile prin care umbla Amicul X sau drumul lui Jupan Dumitrache sunt cat se poate de reale si avem sansa sa ne reconectam. Cu totii am iesit prin centrul vechi. Si Caragiale. Cu totii am ajuns prin Gara de Nord. Si Caragiale. Cu totii am umblat pe la Universitate. Si Caragiale. Pe la Piata Revolutiei, la fel. Prin Cismigiu, nu mai vorbesc.

Din pacate, traditia bucuresteana a fost dintotdeauna raderea trecutului pentru a construi altceva. Multe din locurile descrise de Caragiale nu mai exista, insa mai sunt cateva care dainuie si astazi si merita marcate ca atare pe harta. Autoritatile nu se sinchisesc insa sa faca asa ceva, lasand tot in sarcina lui Nenea Iancu sa promoveze unele obiective din Capitala.

Sursa : https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2014/02/28/prin-bucurestii-lui-caragiale/