Străzi dispărute din Bucureşti: o istorie a distrugerilor comunismului

Sistematizarea Capitalei, decisă de regimul comunist după cutremurul din 1977, a ras practic de pe suprafaţa pământului zone întregi ale Bucureştiului. Reconfigurarea brutală a geografiei oraşului a dus la dispariţia a numeroase străzi, acestea luând cu ele amintirea unor vremuri care nu se vor mai întoarce niciodată.
Norocul cel mai mare pentru cei care au locuit în zonele respective sau pentru cei care vor să afle cât mai multe informaţii despre locurile dispărute din Bucureşti îl reprezintă memoria fotografică. Oameni curajoşi, precum Dan Vartanian sau Andrei Pandele, şi-au riscat libertatea fotografiind zone care urmau să dispară. O astfel de acţiune, în anii ’80, putea fi considerată subversivă. Cu toate astea, cei care iubeau cu adevărat Bucureştiul la acea vreme au păstrat memoria unui oraş care, cel puţin în prezent, pare că-şi redescoperă, nostalgic, „copiii” ucişi. Aflate printre cele mai afectate zone, cartierele Uranus şi Izvor au pierdut străzi întregi, cu viaţa lor, cu specificul lor, cu tot ceea ce însemna combinaţia dintre ansamblul arhitectonic extrem de variat şi configuraţia adesea curioasă a arterelor care funcţionau ca nişte vase comunicante în interiorul comunităţii.
De la Piaţa Chirigiu…
Folosind memoria proprie, ajutat şi de pozele care au imortalizat ipostaze inconfundabile, reporterul „ring” porneşte într-un periplu imaginar de la intersecţia al cărei punct central era (a rămas şi astăzi) Piaţa Chirigiu. Aici se întâlneau trei artere principale: Calea Rahovei, bulevardul Tudor Vladimirescu şi bulevardul George Coşbuc. Desprinsă din Calea Rahovei, strada Uranus îşi continua traseul sinuos până la Podul Izvor, acolo unde se contopea cu o altă stradă, Izvor, desprinsă, la rândul ei, din Calea 13 Septembrie. Prima stradă cu care Uranus forma o intersecţie era, ca şi în ziua de azi, Sabinelor. Până în acel loc se forma un „T” cu strada Gheorghieni, pe „mâna stângă”, iar pe „mâna dreaptă” cu strada Săpunari. Ambele există şi în ziua de azi.

Strada Salvatorului n-a mai fost salvată

Înaintând pe „mâna dreaptă”, pe sensul de mers Podul Izvor (pe care îl vom păstra de acum încolo), dăm de o primă stradă, Salvatorului, care se intersecta cu o arteră pusă practic de-a curmezişul, Ion Ţăranu. Aceasta nu mai există, iar strada Salvatorului se opreşte brusc undeva în spaţiul din laterala Institutului de Sociologie şi a Institutului de Economie Naţională. După strada Salvatorului, lucrurile arată ca după un război devastator. Pe harta veche a oraşului se aflau cinci străzi care formau un adevărat „pieptăn”: Arionoaiei, Meteorului, Ecoului, Minotaurului şi Lăzureanu. Trei dintre ele, Ecoului, Meteorului şi Arionoaiei, se intersectau, ca şi Salvatorului, cu strada Ion Ţăranu. Toate cele cinci artere sus-pomenite erau perpendiculare pe strada Antim.

Farmecul inconfundabil al străzii Arionoaiei

Farmecul inconfundabil al străzii Arionoaiei
Cobora în pantă lină către strada Antim, mărginită de vile negustoreşti vechi cu un cat sau de case simple înconjurate de curţi pline de verdeaţă. Pe Arionoaiei, pavajul, făcut din piatră de granit, era încadrat de trotuarele înguste din plăci pătrate prefabricate, multe dintre ele strâmbe sau sparte. Dincolo de toate inconvenientele de acest gen sau de părţile ei mai puţin estetice, strada Arionoaiei avea, cu totul, un farmec pe care numai Bucureştii vechi îl puteau avea. O altă imagine foarte valoroasă ne arată strada Ecoului aflată în plină demolare. Dinspre T-ul format cu strada Uranus se vede vulturul din vârful vechiului Palat al Camerei Deputaţilor din Dealul Mitropoliei. Într-o altă imagine, strada Ecoului pare ca după bombardament.

„Afluenţii” străzii Antim

Imaginile de pe străzile Meteorului şi Lăzureanu au parcă acelaşi aspect, deşi sunt evident diferite. Ele sunt reduse la numitorul comun al caselor negustoreşti şi al desfăşurării line, la vale, ca nişte râuri de piatră, al străzilor-afluenţi care se varsă într-un râu un pic mai mare, Antim. Pe Minotaurului, o vilă cu două etaje şi mansardă pare un vapor rătăcit printre case-corăbii vechi, din timpuri imemoriale. O femeie priveşte pieziş către obiectivul aparatului de fotografiat. Într-o altă imagine, de pe Ecoului, doi puşti se fugăresc râzând cu gura până la urechi. Fericirea era încă posibilă în locul unde, peste doar câţiva ani, buldozerele vor îngropa amintiri şi vor face să tacă pentru totdeauna râsetele copilăriei.

Pe strada Cazărmii, în jos…

Urmează o porţiune a cărei geografie uşor încâlcită demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, modul de formare, prin asimilare, al Bucureştilor. Par străzile unui sat, absorbite şi integrate, treptat, în „carnea” sinuoasă şi dătătoare de frumuseţi a oraşului. Vorbim, aşadar, de străzile Cazărmii şi Militari. Imaginaţi-vă o furcă doar cu două ţepuşe „înfiptă” în strada Uranus. O primă punte între Cazărmii şi Militari o face strada Miracolelor. A doua punte este strada Fenix, care „taie” strada Cazărmii şi se transformă în Seneca, perpendiculară pe Lăzureanu. Urmează intrarea Cazărmii şi unirea, în curbă, a străzilor Cazărmii şi Militari. „Coada furcii” este continuată de strada Cazărmii, care îşi încheie periplul, în zigzag, în Antim. În afară de o mică porţiune a străzii Antim, nicio arteră din cele pomenite nu mai există în ziua de azi.

De la Muzeul Militar la… Catedrala Mântuirii Neamului
Astăzi, strada Uranus se opreşte brusc la intersecţia cu Calea 13 Septembrie. Mergând, de data asta, pe „mâna stângă”, pe traseul vechilor hărţi ale Bucureştilor, vedem cum alte artere au fost smulse din făgaşul lor şi aruncate în neant. Intrarea Uranus era urmată de strada Maior Ene, care, prin Pelerinilor (fosta Scăricică), ducea către celebra stradă Puţul cu Apă Rece. Mai erau în zonă străzile Cereş, Inundaţiei şi Orescu. Reţeaua formată de această încrengătură ducea spre strada Izvor. În imediata apropiere se aflau Stadionul Republicii (fost ANEF) şi Ştrandul Izvor (fost Bragadiru). Dacă din ştrandul copilăriei sau tinereţii multora dintre cei care au apucat să vadă acele locuri nu a mai rămas nimic, din stadion mai există câteva urme care trezesc nostalgii. Azi, printr-o de neînţeles transformare, ce a mai rămas din vechea arenă serveşte drept garaj pentru Palatul Parlamentului. Şi, pentru a face o încheiere potrivită acestei, să zicem, evocări, mai trebuie spus că aproximativ pe locul unde azi se înalţă Catedrala Mântuirii Neamului se afla vechea clădire a Muzeului Militar de pe Calea 13 Septembrie.

Sursa : http://www.ziarulring.ro/bucuresti/strzi-disprute-din-bucureti-o-istorie-a-distrugerilor-comunismului